Coduri galbene și portocalii de vânt și ninsori. Poate vine totuși iarna

vestul României

foto: Arhivă

Urmează două zile de vremea rea. Cel puțin așa susțin meteorologii, care au anunțat, marți, coduri portocalii și galbene. Acestea vor afecta și vestul României, inclusiv Timiș.

Primul cod galben este valabil în intervalul 4 februarie, ora 13 – 5 februarie, ora 8. El vizează intensificări ale vântului, precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori viscolite, mai ales la peste 1.700 metri.

Marți, 4 februarie, va ploua pe arii extinse, iar în noaptea de marți spre miercuri precipitațiile vor deveni mixte. La munte, ziua, precipitațiile vor fi mixte, iar noaptea vor fi doar ninsori. Cantitățile cumulate de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 55-65 km/h, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari. Vor fi rafale de peste 90-100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Pentru zonele înalte din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în perioada 4 februarie, ora 15 – 4 februarie, ora 23, este valabil un cod portocaliu. Sunt anunțate cantități însemnate de precipitații. Va ninge abundent și viscolit, iar cantitățile de apă vor cumula local 40-50 l/mp.

În intervalul 5 februarie, ora 08 – 6 februarie, ora 10, va fi în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zonele montane. Pe arii extinse, la munte și local în rest va ninge. La munte se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări susținute, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. Vitezele la rafală vor depăși 55-60 km/h, iar în zona montană, peste 90-100 km/h.

About Post Author