Vijelii și vânt de până la 70 km/h în Timiș. Cod galben până miercuri la prânz
După zilele de caniculă, vremea se schimbă brusc. Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Timiș, valabil de marți noaptea până miercuri la prânz.
Atenționarea este valabilă în intervalul 7 iulie, ora 23 – 8 iulie, ora 12, și vizează județele Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin și Hunedoara.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, sunt așteptate perioade cu intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze de 50-70 km/h, descărcări electrice și averse. Izolat, cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp.
Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică pot apărea, pe arii restrânse, și în cursul după-amiezii și serii de marți.
