Cod galben de caniculă în Timiș. Temperaturile ajung la 36 de grade în weekend

Cod galben de caniculă în Timiș. Temperaturile ajung la 36 de grade în weekend

sursa foto: Unsplash / Taichi Nakamura

Meteorologii au emis două atenționări cod galben pentru județul Timiș, valabile sâmbătă și duminică, din cauza temperaturilor deosebit de ridicate.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, sâmbătă, 20 iunie, între orele 12 și 21, maximele vor ajunge la 34 de grade Celsius în vestul țării. Cele mai ridicate valori sunt așteptate în Câmpia de Vest, unde indicele temperatură-umezeală ar putea atinge izolat pragul critic.

Duminică, 21 iunie, valul de căldură se intensifică. În județul Timiș sunt prognozate temperaturi între 31 și 36 de grade Celsius, iar în zonele de câmpie va fi caniculă. Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Avertizările sunt valabile și pentru județele Bihor, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin.

About Post Author