CNAIR: Lotul 3 de pe Autostrada A1 are defecte majore, care nu permit deschiderea traficului

a1

Lotul 3 de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva nu va fi deschis prea curând. Sunt probleme cu podul de peste râul Mureș, dar nu numai. Expertul contractat pe CNAIR susține că șoseaua prezintă defecte majore, „a căror remediere nu se poate face pe termen scurt”.

CNAIR S.A. a solicitat expertului contractat pentru Lotul 3 al A1 un raport preliminar, cu indicarea posibilității deschiderii traficului. „Lucrările executate în acest stadiu, nefiind finalizate la parametrii proiectați, prezentând numeroase defecte și degradări în evoluție, nu permit deschiderea traficului în condiții de confort si siguranță”, precizează CNAIR, într-un comunicat.

Restricție de viteză de 60 km/h

Un lucru este cert: în acest moment, autostrada nu poate fi deschisă, nici măcar sub restricții. „În urma analizei efectuate privind posibilitatea deschiderii circulației pe autostradă s-a constatat că la data inspecției preliminare, împrejmuirea prezintă vulnerabilități și defecte majore, a căror remediere nu se poate face pe termen scurt”, transmit drumarii. Oricum, în prima fază, când va fi deschisă, șoseaua nu va funcționa în regim de autostradă, ci de drum cu 4 benzi de circulație cu restricții severe. Vor putea circula doar mașini cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone, cu viteza maximă va fi de 90 km/h, respectiv 50 km/h, în condiții de polei, gheață, mâzgă sau ploi torențiale.

În zona podurilor de peste Mureș și de la nodurile Ilia și Dobra, viteza maximă va fi, în orice condiții de trafic, de 60 km/h. Mai trebuie semnalizat, de asemenea, pericolului prezenței animalelor pe carosabil. Mașinile cu masă mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula decât după remedierea defectelor constatate în cadrul expertizei tehnice făcute la poduri.

Probleme cu podul de peste Mureș

Potrivit lui Sorin Scarlat, directorul CNAIR, podul de peste Mureș are probleme mari. „La podul peste râul Mureş, aparatele de reazem au deplasări şi rotiri faţă de axul teoretic. Aceste elemente trebuie repoziţionate sau poate chiar înlocuite (…) Remedierea presupune ridicarea tablierului, care are 2.000 – 3.000 de tone, repoziţionarea acestor aparate de reazem şi o monitorizare săptămânală a comportării lor în timpul circulaţiei, pentru că există riscul ca în timpul circulaţiei, din vibraţii, din şocuri aceste elemente să se deplaseze din nou. Această operaţiune trebuie făcută înainte de a deschide traficul pe acest lot. Deci, nu se va da în trafic până când nu se rezolvă cu podul de pe Mureş (…) Până nu avem toate elementele puse în ordine nu aş avansa un termen de deschidere a acestui lot”, a spus Scarlat, citat de Agerpres.

Pe Lotul 3 de pe Autostrada A1 a lucrat asocierea SC Teloxim Con SRL – COMSA SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA. CNAIR a reziliat în vară contractul cu aceasta, susținând că șoseaua are mai multe „neconformități”, raportat la proiect. Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României. Expertiza cerută de CNAIR este realizată de IPTANA SA și ar trebui să fie gata undeva spre finalul lunii noiembrie. (sursa foto: Facebook/Pro Infrastructură)

About Post Author