CJ Timiș caută demolator pentru stadionul „Dan Păltinișanu”. Termen foarte scurt pentru oferte

dan păltinișanu

CJ Timiș a lansat, joi după-amiază, licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de demolarea stadionului „Dan Păltinișanu”. Costă 4,7 milioane de euro, iar ofertele sunt așteptate până la sfârșitul lunii septembrie.

Proiectul care stă la baza licitației include demolarea clădirilor care au fost folosite drept birouri, vestiare, tribune și case de bilete. Vor fi dezafectate instalația de nocturnă, copertina și tunelul de acces spre teren, împrejmuirea exterioară și va fi igienizat întregul perimetru. Licitația a fost lansată după ce, în 5 septembrie, PMT a emis autorizația de desființare.

„Ridicarea noului stadion este unul dintre obiectivele majore ale județului nostru și vreau să subliniez că, deși se discută de mai multă vreme, pași concreți administrativi s-au făcut doar începând cu 2021. Am reușit să depășim toate frânele puse proiectului, iar acum putem lansa licitația de demolare”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Conform devizului general înaintat de proiectant, valoarea estimată pentru execuția lucrărilor de demolare este de 23, milioane lei, cu TVA, din banii CJ Timiș. Ofertele sunt așteptate până în 30 septembrie, ora 15.

Încă se caută bani

Pentru anul 2024, în bugetul județean a fost aprobată suma de un milion de lei. Anul viitor, când va intra în etapa propriu-zisă de execuție, vor fi identificate sursele de finanțare pentru restul sumei necesare.

Una dintre variante ar fi contractarea unui credit, undeva între 200 și 400 de milioane, pe care CJ Timiș îl vrea pentru a-și acoperi și alte nevoi financiare. Printre acestea, cofinanțarea unor proiecte europene și completarea sumei necesare pentru reabilitarea Castelului Huniade.

About Post Author