CJ Timiș are proiect de buget. Îl va vota la început de februarie

cj Timiș

Consiliul Județean Timiș și-a făcut socotelile și are acum un proiect de buget pentru anul 2022. Acesta urmează să fie publicat pe site, pentru consultare, iar apoi va fi supus votului în plen.

Cele mai mari sume vor fi alocate, în acest an, pentru investițiile în infrastructură. Se va lucra la așa-numita mini-centură alternativă, vor fi preluate unele drumuri comunale care au nevoie de reparații, se vor face piste de biciclete și, ca o curiozitate, va fi realizată o aplicație care va alerta oamenii asupra creșterii nivelului de polen din atmosferă.

Sunt șase direcții principale pe care a fost direcționat bugetul: Mobilitate, Calitatea Vieții, Proiecte, Patrimoniu, Cultură și Eficientizare. Cea mai mare creștere va avea loc la capitolul patrimoniu, mai precis Clădiri, cu 410%, pentru reparații, investiții și achiziții. La Sănătate, majorarea va fi de 274%, la Cultură – de 217%, iar pentru bursele elevilor cu nevoi speciale, sumele vor crește cu 196%.

Buget echilibrat, spune Nica

„Am prezentat propunerea de buget pentru 2022, material aflat în transparență publică și pe marginea căruia aștept reacția și recomandările societății civile. Cred că, împreună cu administratorul județului, cei doi vicepreședinți și cu aparatul de specialitate al CJ Timiș, am reușit să construim un buget echilibrat, gândit responsabil și cu respect față de banul public. Am pus accent pe domeniul mobilității, nu doar pe consolidarea rețelei de drumuri județene ci și pe transport feroviar, naval și aerian (…)

Echipa din care fac parte este preocupată de creșterea calității vieții, astfel că alocări consistente de fonduri vor merge către domenii-cheie precum sănătatea, protecția socială și cultura. În același timp, dorim să investim durabil și ne îngrijim să lăsăm o moștenire bună județului: clădiri achiziționate, spații reparate și reintroduse în circuitul funcțional, parcări și alte lucrări de consolidare a infrastructurii”, a explicat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

O prezentare pe scurt a bugetului pe 2022 poate fi citită aici. Proiectul în integralitatea lui nu a fost publicat încă pe site-ul instituției.