Un accident de circulație s-a produs marți dimineață, pe DN68A, în Coșevița. Au fost implicate un autotren și o mașină. Sunt trei victime, din care una în stare gravă. Traficul este blocat. UPDATE: O persoană a fost declarată decedată.
ISU Timiș intervine la un un accident rutier în localitatea Coșevița. Sunt acolo o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, 7 pompieri și 2 echipaje SAJ. „Un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, ce se deplasa către Deva, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un tir condus de un bărbat de 32 de ani”, spun polițiștii.
Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers. DN68 este una dintre cele mai circulate șosele din Timiș, zona Coșevița fiind tranzitată de toți șoferii care merg spre Deva.
UPDATE1: Medicii n-au putut face nimic pentru persoana aflată în stop cardio-respirator, astfel că a fost pronunțat decesul acesteia. este vorba despre un bărbat de 40 de ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
UPDATE2: IPJ Timiș a anunțat redeschiderea traficului, pe ambele sensuri.


