Un nou cineclub la Timișoara. Filme premiate la Berlin, Toronto și Locarno ajung la Cinema Studio
La Cinema Studio va fi lansată, la sfârșitul acestei săptămâni, un nou cineclub dedicat filmului de autor. Până în noiembrie, veți putea vedea producții premiate la marile festivaluri internaționale, unele însoțite de prezentări curatoriale și întâlniri cu regizorii.
Programul face parte din Salon des Refusés, un proiect care recuperează filme apreciate de critici, dar care nu au ajuns în distribuția comercială din România. După edițiile organizate la București, proiectul se extinde acum și la Timișoara.
Primele proiecții vor avea loc în 25 și 26 iulie, de la ora 21,30, pe terasa Cinema Studio.
Sâmbătă va fi proiectat „Blue Heron” (2025), în regia lui Sophy Romvary, premiat la festivalurile de la Toronto și Locarno. Duminică urmează „A Traveler’s Needs” (2024), cel mai recent film al regizorului sud-coreean Hong Sangsoo, distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin.
Fiecare proiecție va fi precedată de o introducere susținută de curatorul Andrei Tănăsescu.
Până în luna noiembrie, cineclubul va aduce la Timișoara alte patru evenimente speciale și filme precum „Araby”, „Last Night I Conquered Thebes”, „Sleep With Your Eyes Open” și „Let the Summer Never Come Again”, unele prezentate chiar în prezența regizorilor. Discuțiile cu publicul vor fi moderate de curatorii și criticii de film Andrei Tănăsescu și Flavia Dima.
