„Chasing Light”, expoziția care transformă Kunsthalle Bega într-o hartă a artei contemporane timișorene
Kunsthalle Bega găzduiește expoziția „Chasing Light”. Proiectul reunește șapte artiști formați în jurul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest și urmărește impactul pe care această instituție l-a avut asupra scenei artistice contemporane din România.
„Chasing Light” îi aduce împreună pe Dona Arnakis, Dinu Bodiciu, Oláh Gyárfás, Andreea Medar, Dragoș Motica, Miki Velciov și Dan Vișovan, artiști care și-au construit cariere distincte, dar care împărtășesc experiența formării în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara.
Proiectul a fost inițiat în jurul publicației cu același nume, apărută în 2025, și își propune să evidențieze contribuția pe care facultatea a avut-o la dezvoltarea unor practici artistice care au depășit de mult granițele contextului local.
Prezentată anterior la Londra și Alba Iulia, expoziția ajunge acum la Timișoara într-o formulă adaptată spațiului Kunsthalle Bega. Organizatorii spun că fiecare prezentare este regândită în funcție de locul care o găzduiește, astfel încât proiectul să intre în dialog cu arhitectura și memoria spațiului.
La Kunsthalle Bega, expoziția ocupă aproape integral spațiul, de la scara exterioară și lobby până la lounge și zona dedicată cercetării. Prin instalații, sculptură, desen, modă experimentală, design, intervenții ambientale și artă video, „Chasing Light” explorează teme precum corpul, memoria, natura, materialitatea și transformarea.
Mai mult decât o expoziție de grup, proiectul propune o reflecție asupra rolului pe care o școală de artă îl poate avea în formarea unei generații de artiști și în dezvoltarea vieții culturale a unui oraș. Vernisajul are loc vineri, 5 iunie, de la ora 18. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5 iunie – 14 august, de marți până sâmbătă, între orele 12 și 18.
