Cezar Paul-Bădescu, despre frică și viața ca un puzzle. Discuție La Două Bufnițe

Scriitorul Cezar Paul-Bădescu face un adevărat tur de forță în această toamnă. El și-a lansat de curând romanul „Frica de umbra mea”, în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, și a plecat prin țară să-și întâlnească, desigur, cititorii. Vine și la Timișoara.
Cezar Paul-Bădescu ajunge la Timișoara vineri, 18 octombrie, la ora 18, la Librăria independentă La Două Bufnițe. Invitați, alături de autor, sunt Daniela Rațiu și Robert Șerban. Cezar Paul-Bădescu este autorul romanului „Luminița, mon amour”, adaptat cinematografic în filmul „Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer și laureat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, în 2017.
Moartea ocupă un rol central în noul roman al lui Cezar Paul-Bădescu. Personajul-narator cochetează cu ideea sinuciderii în adolescență, după ce i-a citit pe existențialiștii francezi sau pe Cioran. Trece apoi prin experiențele directe ale dispariției celor dragi, la maturitate are de-a face cu un mediu care se folosește de moarte sau ajunge să se intersecteze cu oameni care au adus moarte. Este vorba despre un puzzle care îi modelează treptat viața și îl ajută să se maturizeze, să privească diferit moartea celorlalți și perspectiva propriei morți, să se înțeleagă și să se împace cu sine.
Cezar Paul-Bădescu (n. 1968) a debutat în volumul colectiv „Tablou de familie”, iar volumul său individual de debut, „Tinerețile lui Daniel Abagiu”, a deschis Colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, în 2004. Cezar Paul-Bădescu a activat în mass-media timp de 22 de ani.