Centura de Vest, promisiune spre primul pas. Drulă (USR): CNAIR pornește marți licitația pentru SF
Centura de Vest a Timișoarei, care va închide, practic, varianta ocolitoare a orașului, face primul pas. Teoretic, anunță deputatul USR Cătălin Drulă, săptămâna viitoare va fi scos la licitație studiul de fezabilitate. A mai existat o încercare, eșuată, în luna ianuarie.
Unul dintre marile „minusuri” ale Timișoarei este centura ocolitoare. Sau, mai exact, lipsa ei. Partea de nord a inelului este funcțională și a început, în sfârșit, după mulți ani de așteptare, șantierul și la Centura de Sud. Ultima bucată, Centura de Vest, nu e nici măcar în stadiul de… vis.
„În zona de nord avem acel sector de centură nordică, finalizat şi în operare. Avem sectorul în construcţie, Centura Sud, sau, în limbajul CNAIR, varianta ocolitoare Timişoara Sud, a cărui construcţie a început recent după nouă ani (…) Practic, inelul se lungeşte şi se finalizează în zona fostei fabrici de zahăr. Pentru a fi funcţional şi a-şi face rolul, mai ales într-un oraş dispus în câmpie, precum Timişoara, trebuie să fie un inel complet. Sectorul care lipseşte şi care a fost prevăzut iniţial în studiul de fezabilitate al inelului de centură este Centura de Vest”, spune deputatul USR Cătălin Drulă.
Marți va fi lansată licitația
Potrivit acestuia, primul pas ar fi licitaţia pentru documentație – studiu de fezabilitate, care conţine traseul exact, studii geotehnice, proiectare. „A fost o tentativă de a fi ridicat pe SEAP în ianuarie. Nu a fost finalizată, a fost respinsă documentaţia din motive pe care nu le cunosc şi până în prezent, în luna iunie, nu a fost reluată”, a completat Drulă.
Între timp, deputatul USR a primit confirmarea de la CNAIR că licitația va fi, în sfârșit, pornită. „Am primit asigurări de la directorul CNAIR că marți va fi lansată licitația pentru documentația proiectului (elaborare studiu de fezabilitate). Acest sector vestic ar prelua și traficul din zona de sud a județului/Serbia și din vestul orașului către autostrada A1, prin noul drum de legătură Timișoara (Sânandrei)-A1, care este deja în licitație pentru proiectare și execuție”, a anunțat acesta.
Planuri uitate
În 2015, primarul Timișoarei avea și el planuri mari pentru ceea ce el numea Centura de Nord-Vest. „Am analizat mai multe aspecte tehnice, oprindu-ne asupra faptului că, în definitiv, este vorba despre un traseu de 13,2 kilometri, situat în cea mai mare parte pe teritoriului municipiului Timișoara. Valoarea estimată pentru această lucrare ar fi de circa 45 milioane de euro. Mă gândesc foarte serios și voi analiza ideea să solicit transferul acestui obiectiv în jurisdicția PMT”, afirma acesta. Ideea depindea de programele europene de finanțare pentru perioada 2014-2020. Nu s-a mai auzit nimic de atunci de ea.
În 2007, Idroesse Infrastrutture SpA a propus un traseu pentru Centura de Vest, în zona DN 69 -DN 6 – DN 59A. El a fost avizat de Comisia Tehnico-Economică a CNADNR SA, actuala CNAIR, dar nu s-a mers mai departe.
