Centura de Sud, tot în pas de melc. Constructorul s-a angajat iar să bage viteză

centura de sud

sursa foto: DRDP Timișoara

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu dă încă un avertisment constructorului de pe șantierul de la Centura de Sud. Șoseaua e terminată doar pe ceva mai mult de jumătate și ar trebui să fie gata în luna martie.

E mai bine să aștepți să se mobilizeze actualul constructor sau să-l trimiți la plimbare și să faci o nouă licitație, în ideea că firma care o câștigă va lucra mai bine? E „a fi sau a nu fi”-ul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în ceea ce privește Centura de Sud a Timișoarei.

Compania Tirrena Scavi a avut unele probleme cu finanțarea lucrărilor, dar acestea par să se fi rezolvat. Acum, șantierul ar trebui să avanseze într-un ritm mai bun.

„Am avut discuții și cu compania care se ocupă de Centura Sud Timișoara. De câteva săptămâni tot stau să calculez, dincolo de certificatul negativ pe care l-am emis pentru compania respectivă, daca timingul legat de reziliere ne duce într-o situație mai bună decât progresul fizic. Au avut probleme majore de finanțare, dar am verificat și am înțeles că s-au deblocat acele probleme majore”, a declarat Sorin Grindeanu.

Termenul inițial de finalizare era decembrie 2022. Acum, acesta a fost decalat pentru martie 2023. Lucrările sunt finalizate în proporție de circa 55%.

About Post Author