Centrul de Mari Arși din Timișoara trece la dotări: licitație de 44,8 milioane lei
Centrul de Mari Arși din Timișoara intră în etapa de echipare. A fost lansată prima licitație pentru aparatura medicală, în valoare de aproape 45 de milioane de lei.
Centrul de Mari Arși de la Timișoara a intrat în ultima etapă înainte de deschidere, cea a dotării cu echipamente medicale. Construcția este finalizată, iar în prezent sunt în desfășurare verificări ale instalațiilor și teste pentru fluxurile medicale.
Spitalul Județean Timișoara a lansat prima etapă a licitației pentru achiziția de aparatură, împărțită în opt loturi. Acestea includ ventilatoare, injectomate și infuzomate, monitoare, stații pentru terapie intensivă și unități de primiri urgențe, dar și echipamente de anestezie.
Valoarea maximă estimată pentru această etapă este de 44,8 milioane de lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până în 19 mai.
Primul centru de acest tip de după 1989
Centrul de Mari Arși de la Timișoara este primul de acest tip construit în România după 1989. Noua unitate a fost proiectată ca un centru integrat, cu circuite medicale separate, pentru a reduce riscurile și timpii de intervenție. În cadrul clădirii vor funcționa noua Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD, cu 58 de posturi pentru preluarea și stabilizarea pacienților, Centrul de Arși, cu 17 paturi destinate marilor arși, arșilor intermediari și pacienților post-critici, precum și microchirurgiei și chirurgiei reconstructive.
Centrul include o secție ATI cu 27 de paturi, un bloc operator cu 25 de săli de operație, spații de sterilizare, farmacie, precum și un heliport destinat transferului rapid al pacienților în situații de urgență majoră.
Investiția cuprinde și realizarea unei pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului, precum și reorganizarea completă a circuitelor medicale, astfel încât pacienții, personalul medical și echipamentele să nu se intersecteze necontrolat. Noul spital a costat aproximativ 66 de milioane de euro și a fost finanțat printr-un împrumut de la Banca Mondială.
