Centru de transplant pulmonar la Timișoara? Proiect de 100 milioane de euro, bun de depus la finanțare

Timișoara va avea centru de excelență în tratamentul AVC. Un medic român de la Paris ar putea reveni acasă

foto: Arhivă

Spitalul „Victor Babeș” va depune pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităților spitalicești un proiect care vizează construirea unui centru de medicină intervențională și transplant pulmonar. Costurile sunt estimate la mai bine de 100 milioane de euro.

Consilierii locali au aprobat în plenul de joi asocierea dintre primărie și spitalul de boli infecțioase. Programul naţional de investiţii în infrastructura unităților spitalicești este finanțat din bugetul Ministerului Investiţiilor și Proiectelor Europene. Apelul de proiecte în cadrul căruia va fi depusă propunerea de la „Victor Babeș” are în vedere realizarea de construcții, dar și lucrări de modernizare/reabilitare la construcții existente și dotarea acestora.

„Noua infrastructură înglobează toate funcțiunile necesare pentru funcționarea optimă a unui Centru de Medicină Intervențională și Transplant Pulmonar în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie «Dr. Victor Babeș» Timișoara, propunându-se realizarea unui corp nou de clădire dedicat, edificat pe latura sud-vestică a incintei spitalului și legat printr-o pasarelă de corpul de clădire aflat în construcție, dedicat unui centru de recuperare medicală respiratorie”, scrie în referatul care a însoțit proiectul de hotărâre.

Când ar trebui să fie gata, dacă se aprobă finanțarea

Clădirea va avea patru etaje, plus al cincilea etaj tehnic, retras, și ar urma să găzduiască un bloc operator cu patru săli de operație (două chirurgie toracică, două transplant pulmonar). Vor fi 40 de paturi, unele de spitalizare continuă, altele de ATI, dar și un amfiteatru și săli de conferințe.

Valoarea estimată a investiției, inclusiv TVA, este de 600 milioane de lei, din care 5% cofinanțare din partea Primăriei Timișoara, adică 30 milioane. În cazul în care proiectul este aprobat pentru finanțare, construcția ar trebui finalizată până la 31 decembrie 2031, dată la care expiră și acordul de parteneriat între PMT și spital.

În prezent, în România se face transplant pulmonar doar la București, la Spitalul Sfânta Maria. Asta, în condițiile în care cancerul bronhopulmonar este al doilea cel mai frecvent cancer la bărbați și al treilea la femeii. Rata de supraviețuire la cinci ani este de numai 18%.

About Post Author