CCR a respins contestația lui Călin Georgescu. Acesta nu poate candida în 4 mai

sursa foto: Facebook / Călin Georgescu
Contestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei de invalidare a candidaturii la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Curtea Constituțională. Georgescu pierde ultima cale de atac și nu va fi prezent pe buletinul de vot la scrutinul din 4 mai.
Duminică seară, Biroul Electoral Central (BEC) a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, cu zece voturi „pentru” și patru „împotrivă”. BEC a motivat că a ţinut cont de aspectele deja tranşate de Curtea Constituțională, iar persoanele care candidează la preşedinţie trebuie „să apere democraţia”.
Călin Georgescu a atacat decizia BEC la Curtea Constituțională, care i-a respins marți definitiv ultima cale de atac pentru a candida. Judecătorii constituționali au respins, de altfel, toate contestațiile depuse în ultimele zile împotriva deciziei Biroului Electoral Central.