Cavaleri și domnițe, la umbra Castelului Huniade. Festivalul medieval, la o nouă ediție / PROGRAM

Publicat:

Timișoara se întoarce în timp, între 11 și 13 iulie, când parcul Castelului Huniade devine scenă pentru a șaptea ediție a Festivalului Medieval. În timp ce istoria prinde viață în jurul castelului, în interior totul rămâne în așteptare.

Timp de trei zile, cel mai vechi edificiu din oraș va fi înconjurat de cavaleri în armuri, domnițe în rochii ample, meșteșugari, trubaduri și războinici veniți din toate colțurile Europei. Atmosfera de burg medieval va fi reînviată prin spectacole, reconstituiri istorice, dansuri de curte, demonstrații de luptă și muzică de epocă.

- Publicitate -

Festivalul promite o experiență completă pentru toate vârstele, în care istoria prinde viață chiar în centrul orașului. Participanții vor putea descoperi ritualuri cavalerești, ateliere meșteșugărești, lupte simulate și demonstrații de dresaj cu păsări de pradă.

Restaurarea, încă pe on hold

Castelul Huniade este în continuare închis de două decenii. Dacă se aliniază… astrele și magii spun că suntem într-o zodie norocoasă, în luna octombrie ar trebui să știm constructorul care se va ocupa de restaurarea edificiului. Două asocieri conduse de Construcții Erbașu, respectiv Constructim se luptă pentru contractul de peste 131 de milioane de lei.

Totul trebuie să fie gata în 36 de luni de la data emiterii ordinului de începere. Banii vin din PNRR, un fond pentru reabilitarea seismică a clădirilor și un program transfrontalier România-Ungaria. Consiliul Județean Timiș va acoperi din fonduri proprii diferența, estimată la 44 de milioane de lei.

Program

Vineri, 11 iulie

ora 20 – Parada participanților: cavaleri în zale, domnițe în brocart, mercenari, arcași, timurizi, varegi și soli papali
ora 21:30 – Peregrinii – Arcanum Musicae Mediaevalis: legende sonore cu tâlc și parfum de taină

Sâmbătă, 12 iulie

Scena
ora 12:30 – Sayyid al-Zawahiffi, Stăpânul Șerpilor – spectacol interactiv cu reptile vii

ora 13 – Fiare din Beci – Legende din oțel: prezentare interactivă de săbii și spade istorice originale

ora 14 – Startul întrecerilor pentru public: concurs de ținute cu temă medievală, treasure hunt

ora 15 – Apărători viteji ai Timișoarei – Asociația Losonczy István

ora 20 – Marele banchet al comitetului – ospăț în cinstea cavalerilor, premierea câștigătorilor și spectacol de improvizație muzicală
Turnirul Menestrelilor

Arenele de Turnir

ora 14 – Întrecerea Oștenilor – Lupte pe puncte (Tap Fight)

ora 16 – Turnirul Cavalerilor – Partea I: Culesul inelelor, Tăierea capetelor, Proba Turcului

ora 16:40 – Proba de spadă și scut full contact (HMB Sword & Shield) – Echipa Națională a României

ora 17:20 – Jocuri Nomade – Vulturii din Țara Călatei – întreceri de cavalerie ușoară

ora 18 – Întrecerea Oștenilor – Buhurt (ciocniri full contact între echipe de luptători în armură)

ora 19 – Turnirul Cavalerilor – Partea a II-a: Turnirul cu Lancea

Piața Castelului

ora 14:30 – Moment acustic Peregrinii

ora 16 – Moment acustic Doppelsänger

ora 16:40 – Truverii – cântece și farse

ora 18: – Muzică stradală și jonglerii – Peregrinii și Deep6 Project

„Orda” – Satul Nomad

ora 12 – Küreș – întreceri de lupte tătărești

ora 14 – Concurs de tir cu arcul istoric – Vulturii din Țara Călatei

orele 16–17:45 – Kök Boru – joc de echipe călare, inspirat din Asia Centrală

Duminică, 13 iulie

Scena

orele 12-14:20 – Antrenamentul final al Echipei Naționale a României – tehnici de luptă, dueluri și buhurt

ora 14:20 – Bătălia participanților

ora 14:30 – Vitejii apărători ai Timișoarei – partea a II-a – Asociația Losonczy István

ora 15 – Salutul grupurilor participante și încheierea Festivalului

Piața Castelului

ora 12:30 – Peregrinii și Truverii – animație cu cântece și jonglerii

ora 14 – Truverii – Atelier de dansuri medievale

„Orda” – Satul Nomad

ora 12 – Atelier de tir cu arcul istoric – Vulturii din Țara Călatei

ora 13 – Hrafnabroethr – Lumea varegilor, între Orient și Occident: obiceiuri civile și războinice, comerțul cu sclavi

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img