Cătălin Iapă l-ar putea părăsi pe Nicolae Robu. Are calități pentru o mulțime de funcții

cătălin iapă

Cătălin Iapă

Președintele PNL Timiș vrea cât mai repede directori liberali la instituțiile unde sunt acum interimari. Unul dintre ei ar putea fi Cătălin Iapă, consilierul personal al lui Nicolae Robu, dar nu chiar la aeroport, unde îl dădea bursa zvonurilor. Iapă e însă „foarte capabil” și poate fi numit oriunde.

Directorii interimari de diverse instituții din Timiș vor rămâne cât se poate de repede fără funcții. Este ceea ce-și dorește șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, care spune că e singura modalitate ca partidul să-și îndeplinească promisiunile față de alegători.

„Vrem ca echipa câștigătoare să-și poată avea oamenii în mai multe poziții, peste tot unde legea permite, fără a-i inflama pe cei care au făcut parte din altă echipă și care au ajuns tot la fel acolo. Dar eu vorbesc deschis despre lucrurile astea, alții, nu. Nu e normal că, dacă ai asumat niște responsabilități față de cetățeni, ai spus că faci asta, asta și asta, să îți poți pune și oamenii cu care să faci? Nu poți lucra cu oameni din echipa adversă decât acolo unde legea așa reglementează. Sunt o mulțime de funcții ocupate interimar, unde pur și simplu s-a dat o decizie de către puterea politică a momentului și la fel de simplu se poate veni cu o decizie similară cu aceea, dată de puterea politică a momentului actual. E firescul lucrurilor, nu e altceva”, a declarat, marți, Robu.

Cătălin Iapă are „calități pentru o mulțime de funcții, desigur”

Întreaga discuție a pornit de la zvonul potrivit cărora propunerea PNL Timiș pentru postul de director la aeroport ar fi Cătălin Iapă, consilierul personal al primarului Robu. Ar mai fi un… mic impediment, și anume acela că Dan Idolu, actualul director al AIT, are concurs pe post. „Nu există în momentul de față subiectul (cel al numirii unui nou director al AIT – n.r.). Când va exista, vă vom spune cine a fost numit în funcția de director. Nu este momentul să discutăm despre nicio funcție, noi ne vedem de treabă”, afirmă Nicolae Robu.

Ce-i rezervă viitorul lui Iapă? Probabil numai lucruri bune pe filieră de partid. Pentru că laudele curg dinspre șeful său. „Cătălin Iapă evident că este un tânăr foarte capabil, altfel n-ar fi lângă mine. A dovedit-o, a făcut o școală foarte bună, este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare, a fost liderul studenților, a fost de asemenea și lider în Senat, reprezentantul studenților în Biroul Senatului. Nu ajungea acolo dacă nu avea valoare recunoscută. Are și experiență, la Fundația pentru Tineret, a lucrat mult pe proiecte, știe ce înseamnă lucrul pe proiecte. El are calități pentru o mulțime de funcții, desigur”, spune Robu.

Ce crede Robu că sunt doar ipocrizii

Una peste alta, liberalii au o listă cu instituții unde sunt șefi interimari și au propuneri pentru fiecare dintre acestea. Acum, amatorilor de funcții nu le rămâne decât să aștepte. „Nu știu să vă spun când va fi următoarea schimbare. Îmi doresc cât mai repede. Și la prefectură sper să se intre în normalitate. Eu n-o vorbesc de rău pe doamna prefect, aș putea să spun în diverse momente asta și asta și asta, dar nu spun. Vreau să ne strângem mâna, să mergem înainte și să ajungem ca Guvernul Orban să fie reprezentat de altă persoană decât a fost reprezentat Guvernul Dăncilă. Nu e acesta cel mai normal lucru? În rest, sunt ipocrizii”, a completat președintele PNL Timiș.

PMP Timiș are deja secretar de stat, PNL Timiș nu

Liberalii lui Robu mai au de așteptat și până la numirea primului secretar de stat provenit din Timiș. Momentan, doar PMP Timiș se poate lăuda cu o astfel de numire, cea a lui Valeriu Lupu la Ministerul Transporturilor. Oricum, dacă este să ne luăm după declarațiile mai vechi ale lui Robu, colegii lui de partid nu s-au prea înghesuit să ceară funcții, preferând să-și vadă în continuare de propriile afaceri…

Vă reamintim, săptămâna trecută, liberalul Raul Pătrașcu, licențiat în chimie la Yale și absolvent de medicină la Timișoara, potențial candidat la rezidențiat, a fost numit director la Spitalul Județean. El îl înlocuiește pe Marius Craina, a cărui principală „hibă” este, din punctul de vedere al primarului Nicolae Robu, carnetul de membru PSD. (sursa foto: www.pressalert.ro)

About Post Author