Castelul Huniade, reabilitat anti-cutremur. Guvernul dă bani pe principiul „primul venit, primul servit”

Publicat:

Castelul Huniade ar putea primi bani pentru reabilitare seismică, dacă de renovare și reparații capitale încă nu se poate vorbi concret. A fost lansat un program național pe această temă, iar CJ Timiș vrea finanțare pentru patru imobile pe care le are în proprietate.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat începe marți, 3 ianuarie. Clădirile cu risc seismic ridicat pot fi incluse în acest program care permite consolidarea lor pe banii statului, după principiul „primul venit – primul servit”.

- Publicitate -

Programul se va derula pe durata a patru ani și vizează consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat (clasa de risc seismic I și II) deținute sau administrate de persoane fizice, firme sau autorități și instituții publice. Solicitanții au la dispoziție 60 de zile pentru a încărca, în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, cererea de finanțare, însoțită de raportul sintetic al evaluării seismice și de raportul de audit energetic, în cazul în care aceștia solicită finanțare integrată.

Solicitările vor primi finanțare în ordinea cronologică a depunerii, în limita creditelor de angajament, a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație și a estimărilor pentru următorii ani.

Castelul Huniade, măcar reabilitat seismic

CJ Timiș vrea să depună cereri de finanțare pentru Castelul Huniade, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timișoara, Biblioteca Județeană Timiș și Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu”. Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament. Finanţarea este de 100%, fără a fi nevoie de cofinanțare din partea beneficiarilor.

Castelul Huniade este vizat și de un proiect de reabilitare, care este foarte costisitor și pentru care nu există, în acest moment, surse de finanțare. Va fi depus un proiect pe Programul România – Ungaria, care ar putea asigura o parte din bani, și există promisiuni de includere a investiției în PNRR, pe fonduri de rezervă. Proiectul depus de CJ pentru PNRR a fost primul „sub linie”, când s-a făcut evaluarea propunerilor venite din toată țara.

Depunerea unui proiect pe Programul Operațional Regional nu este posibilă, având în vederee faptul că a fost ratată deja o finanțare. Momentan, fațada Castelului Huniade este acoperită de un mesh de mari dimensiuni, care ascunde clădirea aflată într-un stadiu vizibil de degradare.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img