Castelul Huniade, închis de 15 ani. Reabilitarea nu poate începe mai devreme de 2022, dacă se găsesc bani

castelul huniade

La 15 ani de când a fost închis, Castelul Huniade așteaptă o documentație plătită de la București. Ea va da CJ Timiș posibilitatea să caute surse de finanțare pentru reabilitarea propriu-zisă. Optimist, un constructor și un proiectant ar putea fi contractați la începutul lui 2022. Ultimul șantier a durat 13 ani.

Institutul Național al Patrimoniului a scos la licitație, în toamna lui 2019, contractul pentru „documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru lucrări de restaurare, consolidare și punere în valoare a monumentului istoric Castelul Huniade”. Acesta a fost semnat abia în mai 2020, cu unicul ofertant, asocierea Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA (lider) – Facility Instal SRL – Miro Grup SRL – Geo-Serv SRL – Topo Tehnic – Danart Import Export SRL. Valoarea acestuia este de aproximativ 1,4 milioane de lei, cu TVA.

Executantul s-a… executat repede. „Documentația a fost predată în luna noiembrie. DALI este în curs de avizare la Comisia Națională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii”, a precizat, pentru stiridetimisoara.ro, conf. dr. arh. Ștefan Bâlici, managerul Institutului Național al Patrimoniului.

Promisiuni de finanțare

Alin Nica, președintele CJ Timiș, instituția care are în ogradă Castelul Huniade, spune că, în cazul cel mai fericit, DALI va ajunge la Timișoara în luna februarie. Urmează etapa cea mai complicată: cea legată de obținerea finanțării. Potrivit lui Nica, ar fi mai multe variante, unele chiar cu promisiunile aferente ale politicienilor.

„Documentația urmează să ne fie predată, în vederea depunerii spre finanțare a proiectului de reabilitare a Castelului Huniade. Avem mai multe direcții în care dorim să mergem pentru a obține finanțare. Una dintre ele este Programul Național de Redresare și Reziliență, unde trebuie să ne grăbim și până în iunie să avem deja proiectul gata de depus. Avem și direcția de finanțare direct de la Ministerul Culturii. I-am solicitat ministrului să aibă în vedere și includerea acestui obiectiv de investiție, pe lângă celelalte șase cuprinse în Ordonanța 42 / 2019. Mi-a dat acceptul, trebuie să concretizăm aceste demersuri”, a declarat, pentru stiridetimisoara.ro, Nica.

PT + execuție, la pachet

După ce va fi rezolvată sursa de finanțare – și Nica pare optimist – CJ va scoate la licitație, la pachet, proiectarea și execuția. „Proiectul tehnic și execuția se vor face printr-o singură licitație, după ce se va obține finanțarea. Dacă toate lucrurile merg conform planului și nu sunt contestații sau întârzieri în depunerea proiectelor, ar trebui să avem un constructor și un proiectant general la începutul anului 2022. Asta, în cazul cel mai favorabil”, spune președintele CJ.

În aceste condiții, perspectivele nu sunt, de fapt, prea roz, iar șansele ca vechiul castel să poată fi redeschis în 2023 sunt, mai degrabă, teoretice. Există, de altfel, și experiența tristă a reabilitării din aripa de nord-vest. Aceasta a intrat în șantier în 2006, lucrarea fiind finanțată, cu aproximativ 12 milioane de lei, din bugetul Județului. Recepția a fost semnată abia în iulie 2019, după ce a fost amânată de patru ori. S-a făcut și o expertiză a lucrărilor, dar rezultatele acesteia nu au fost niciodată făcute publice.

About Post Author