Epoca de Aur’s Shop: „alimentară” din anii ’80 în mijlocul Iulius Town

Publicat:

O „alimentară” din anii ’80, cu rafturi goale și imagini din zilele Revoluției, a fost recreată în mijlocul Iulius Town. „Epoca de Aur’s Shop” readuce în prezent atmosfera ultimilor ani ai comunismului și contrastează radical cu spațiul comercial în care este amplasată.

Casa de Cultură și Societatea Timișoara propun, până în 21 decembrie, la Iulius Town, expoziția-magazin „Epoca de Aur’s Shop”, un proiect care aduce în mijlocul centrului comercial atmosfera anilor ’80 și imaginile Revoluției de la Timișoara.

- Publicitate -

Instalația funcționează ca o poartă simbolică spre una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei recente, când frica, lipsa libertății și tăcerea impusă modelau viața de zi cu zi. Spațiul reconstituie o „alimentară” cu rafturi goale, cârlige fără produse și câteva obiecte reprezentative pentru finalul Epocii de Aur, contrastând deliberat cu strălucirea vizuală a marelui centru comercial.

În interior sunt expuse fotografii realizate în zilele Revoluției din Decembrie ’89 la Timișoara, semnate de Cătălin Regea, integrate într-un context vizual creat de artistul Adrian Florin Pop. Alături de imagini se găsesc obiecte din anii ’80 și televizoare vechi pe care rulează colaje cu fragmente de programe TV din perioada comunistă, creând un spațiu care evocă atât viața înainte de 1989, cât și momentele de revoltă care au schimbat destinul țării.

Pe durata proiectului sunt programate mai multe evenimente. În 11 decembrie, de la ora 18, are loc o întâlnire cu Cătălin Ranco Pițu, fost șef al parchetelor militare și autor al volumului „Ruperea blestemului”. În 19 decembrie, tot de la ora 18, este invitat Robert Șerban. În 16 și 17 decembrie, de la ora 11, se va juca spectacolul pentru liceeni „Vis de libertate”, în regia Mirelei Puia. Accesul la evenimente este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Spațiul, deschis printr-un happening tematic, se află la etajul II al Iulius Town, lângă magazinul Hervis, și poate fi vizitat zilnic între orele 12 și 21.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img