Caravană medicală și de filme, în Blașcovici. Consulturi și proiecții gratuite
Caravana Medicală „Împreună pentru viață”, organizată de Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”, în colaborare cu UMF „Victor Babeș” și spitalele din Timișoara, ajunge, de această dată, în cartierul Blașcovici. E parte a proiectului Caravana cinematografică ROD, a Asociației DocuMentor, care va oferi, în același spațiu, filme și alte surprize din aceeași categorie.
Practic, e un nou episod al unui proiect medical și cultural, care este o premieră națională. Oamenii vor avea parte de consulturi de diverse specialități: Cardiologie, Medicină internă / Gastroenterologie, Neurologie, Pneumologie / boli respiratorii, Pediatrie, Endocrinologie / screening al tiroidei, Dermatologie etc. de asemenea, li se va măsura tensiunea, li se vor face EKG-uri, ecografii, spirometrii sau alte teste considerate necesare. Cei care vor dori se vor putea și vaccina, cu seruri de la Pfizer sau Johnson&Johnson.
Sunt peste 20 de medici și personal din Sănătate, care vin voluntar să participe la acțiuni de acest gen. Totul se întâmplă sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 16. „Vă așteptăm în cartierul Blașcovici, pe maidanul dintre străzile Dunărea și Ciobanului, unde vom amenaja spațiile de consult”, spune dr. Dorel Săndesc.
Caravana, care funcționează într-o mașină specială pusă la dispoziției de un lanț de magazine și corturi oferite de ISU Timiș, a ajuns până acum, în acest parteneriat cu ROD, în zona Orăștie, în Hunedoara, dar și în Buziaș.
