Căminul studențesc de 46 milioane euro, cel mai mare din țară, va fi gata în două luni

Publicat:

Construcția celui mai mare cămin studențesc din România, ridicat în Timișoara pentru Universitatea de Vest, este realizată în proporție de 90%. Investiția, finanțată de Guvernul României prin CNI, are o valoare totală de 46 milioane euro și urmează să fie finalizată în termen de două luni.

Demarată în 2022, investiția Guvernului României, prin Compania Națională de Investiții (CNI), destinată studenților Universității de Vest din Timișoara, se apropie de finalizare. Executivul a adoptat hotărârea de guvern pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici și actualizarea sumei alocate proiectului „Construire Cămin Studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara, str. Renașterii nr. 24B”.

- Publicitate -

Stadiul fizic al lucrărilor este de 90%, fiind necesare ultimele intervenții: instalarea echipamentelor, a sistemului de control acces și a rețelei wi-fi integrate, precum și reamenajarea exterioară. Bugetul proiectului a fost completat cu 139,2 milioane lei, valoarea totală ajungând la 230,4 milioane lei, dintre care 136,5 milioane de la Ministerul Dezvoltării, prin CNI, și 2,7 milioane lei din fondurile proprii ale UVT.

„Investiția este aproape de finalizare și va echivala cu deschiderea unui nou campus studențesc în Timișoara, în zona străzii Renașterii. Ne apropiem de inaugurarea celui mai mare cămin studențesc din România, o facilitate importantă care va asigura condiții de locuire și viață studențească la standarde europene”, a transmis rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Noul cămin are o suprafață desfășurată de 30.730 mp, cu 451 de camere, săli de lectură, zone de luat masa, locuri de parcare subterane și supraterane, pistă de alergare și spații pentru biciclete. Lucrează aici compania Concelex, pe baza proiectului Concrete & Design Solutions. Căminul ar fi trebuit finalizat în toamna trecută.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img