Calea Aradului se închide parțial. Ca să se termine șantierul

calea aradului

Calea Aradului, una dintre cele mai circulate șosele din Timișoara, este în șantier de câteva săptămâni bune. Totul, spre disperarea șoferilor. Primăria anunță acum câteva zile și mai grele, dar cu un scop… nobil.

Pentru a putea fi terminate lucrările de pe Calea Aradului, Primăria Timișoara a decis instituirea unor restricții.

Astfel, va fi închisă circulația pe tronsonul cuprins între str. Liege şi Piaţa Consiliul Europei. Traficul greu va fi deviat de la intersecţia cu str. Grigore Alexandrescu. Restricția va fi valabilă în intervalul vineri, 5 iulie, ora 20 – luni, 8 iulie, ora 14. În aceeași perioadă nu se va putea circula nici pe străzile Amurgului şi Miresei. De asemenea, traseul mijloacelor de transport în comun va fi deviat.

About Post Author