Bugetul Timișoarei nu va mai fi decis din pix. Fritz: Vrem să vedem câte din multele idei sunt și realiste

Impozite și de până la patru ori mai mari în Timișoara, din 2026. Primăria vorbește de „ajustări”

foto: Arhivă

Câte dintre proiectele propuse la foc automat de fosta administrație sunt și realiste, din punct de vedere al banilor? Este ceea ce încearcă să afle Dominic Fritz și colegii săi. Ei au început să adune datele pentru buget. Stadionul din Calea Buziașului, de exemplu, rămâne ca idee, dar finanțarea lui este incertă.

În august 2020, SF-ul viitorului stadion pe structură metalică pe care primarul Nicolae Robu îl voia construit în Calea Buziașului trecea de plenul CL. A fost aprobată atunci „documentaţia tehnico-economică, indicatorii tehnico-economici – faza S.F. şi anexa privind descrierea sumară a investiţiei pentru obiectivul «Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică»”.

Arena va avea 15.160 locuri, o durată de execuție de 12 luni și un preț calculat la 113,23 milioane de lei, cu TVA. Urma să fie scoase la licitație, la pachet, proiectul și execuția. Între timp, Robu, care estima că stadionul va fi gata în 2022, a pierdut alegerile. Noua administrație a rămas cu SF-ul. Ce face cu el? „Proiectele pentru infrastructura sportivă sunt importante. Le vom pune pe lista de investiții, pentru a avea deschisă linie de finanțare pe hârtie și le vom da drumul efectiv când vom avea finanțarea asigurată și știm clar acest lucru”, explică primarul Dominic Fritz.

Fritz: Nu vrem doar să stingem datoriile domnului Robu

Scoaterea la licitație a proiectului și a execuției nu intră în discuție în acest moment. Nu de alta, dar noua administrație nu vrea să se lanseze în proiecte care să nu ajungă niciodată în stadiul de execuție. Fiindcă e ușor să promiți, dar trebuie să ai și bani. Este exact ceea ce, spune Fritz, a pierdut din vedere predecesorul său.

„Vom ști exact dacă putem să ne asumăm asta când vedem câte din multele idei și proiecte sunt și realiste din punct de vedere financiar. Creditele de angajament sunt incomparabil mai mari decât bugetul de investiții. Nu pot să spun spun ceva concret, până nu am centralizat toate aceste informații. Este o muncă de contabilitate forensică, dacă vreți, pe care o facem aici. Nu vrem doar să stingem datoriile domnului Robu și să continuăm proiectele lui, ci și să începem niște proiecte de reformă, care necesită și ele investiții. Urmează o muncă importantă de prioritizare”, ne-a declarat primarul Timișoarei.

Speranțe într-un buget mai realist

În PMT a început deja „puzzle”-ul care va contura viitorul buget. „Nu mai decide primarul din pix așa, în ultimul minut, din burtă. Am cerut propuneri pe partea de investiții. Am cerut bugete pe partea de funcționare, inclusiv propuneri unde să se taie din cheltuieli. Fiecare cheltuială trebuie justificată. E un proces care se sper că ne va duce la un buget mult mai realist și mult mai predictibil”, conchide Dominic Fritz.

În 2020, Primăria Timișoara s-a bazat pe un buget consolidat de 2,2 miliarde de lei. Acesta a fost compus din 737,8 milioane de lei pentru secțiunea funcționare, 687,4 milioane de lei pentru cea de dezvoltare, 193,6 milioane de lei creditul de refinanțare și 663,4 milioane de lei pentru trei spitale din subordine.

Creditele de angajament au fost de peste 2 miliarde de lei. Potrivit legii bugetului de stat, creditul de angajament reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exercițiului bugetar, în limitele aprobate.

About Post Author