Brutărie din Piața Doina, focar de infecție. A fost închisă și amendată / FOTO

Dezastru la o brutărie foarte căutată din Piața Doina. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au găsit un adevărat focar de infecție, cu produse expirate, insecte și multă mizeri. Au dat amenzi de 30.000 lei și au închis-o.
Un control făcut la brutăria Can-Leo, cu punct de lucru în Piața Doina din Timișoara, a scos la iveală condițiile insalubre în care erau produse și comercializate pâine, cornurile și prăjiturile. Magazinul era neigienizat, pereții aveau tencuiala căzută, iar pultul de vânzare avea ornamente din plastic sparte, cu margini tăioase, și era murdar.
În spațiul de fabricare a produselor, pavimentul avea porțiuni sparte, era neigienizat, pereții aveau tencuiala spartă și cu infiltrații de mucegai. Neregulile găsite au fost numeroase: banc de lucru, utilaje și ustensile cu gândaci, tăvi de copt înnegrite de arsură, cu depuneri consistente de murdărie, resturi alimentare vechi arse, peliculă de grăsime întărită, cărucioare ruginite, foi de copt utilizate păstrate în tăvi, unele peste altele.
„În butoaie era păstrată maia utilizată în producție, cu modificări organoleptice pe suprafața neprotejată, fără mențiuni asupra datei preparării. În camera frigorifică existau caserole cu prăjituri având data durabilității minimale depășită. În acelasi spatiu au fost depistate brînzeturi lipsite în totalitate de elemente de identificare, cu modificări organoleptice, în stare avansată de putrefacție. În spațiul de comercializare existau produse de patiserie și pâine cu impurități pe suprafață și în conținut, dar și pâine cu suprafața înnegrită de arsură”, transmite Mihai Alin Gubandru, șeful OPC Timiș.
Au fost date trei sancțiuni în valoare totală de 30.000 lei și un avertisment. A fost dispusă măsura de oprire definitivă și retragerea a 250 kg materie primă și 50 kg produse finite. De asemenea, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciului și s-a propus închiderea pe o perioadă de până la șase luni.