Broscuțe, samurai și supereroi, pe Bega. Make it! Race it! Recycle it!

Publicat:

Canalul Bega găzduiește cea de-a noua ediție a competiției Make it! Race it! Recycle it!, un eveniment spectaculos și neconvențional dedicat protecției mediului și creativității.

Organizat de EcoStuff Romania, în parteneriat cu mai multe companii și instituții locale, concursul trăsnit are loc sâmbătă, 14 iunie, în zona Parcului Alpinet, în spatele Catedralei, începând cu ora 9.

- Publicitate -

Participanții vin cu ambarcațiuni realizate din materiale reciclabile, de la carton, PET-uri și tuburi PVC până la folie, paleți și hârtie, toate transformate în personaje fantastice, scene tematice sau mesaje educative. Printre cele mai originale idei din acest an se numără „Eco Samuraii”, „Peaky Blinders”, „Christmas in June”, broscuța „BIBI” sau un Gotham City acvatic.

Startul primei curse este programat la ora 10. Spectatorii și concurenții vor putea lua parte și la ateliere de pictură și desen, jocuri, dansuri, demonstrații de yoyo și chiar competiții sumo.

Despre reciclare, cu umor și mișcare

Evenimentul promovează colectarea selectivă și reutilizarea deșeurilor, îmbinând educația ecologică cu distracția în aer liber. La standurile ADID Timiș, Retim și Apele Române Banat, cei curioși pot afla cum se colectează corect deșeurile și pot câștiga premii pentru răspunsurile corecte la quiz-urile tematice.

„Gândit ca un exercițiu de educație ecologică alternativă, în care participanții învață să refolosească într-un mod care stimulează creativitatea și lucrul în echipă, proiectul te scoate puțin din zona de confort, încurajează gândirea laterală și stimulează creativitatea”, spun organizatorii de la EcoStuff.

Concurenții vor lupta pentru mai multe premii simbolice, printre care „Cea mai rapidă ambarcațiune”, „Cea mai faină temă”, „Premiul EcoStuff” și „People’s Choice”. După curse, ambarcațiunile vor fi demontate și trimise spre reciclare.

Atenție! Între orele 8 și 15, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria, deplasarea navelor este interzisă.. Excepție fac ambarcațiunile care participă la competiție, cele de căutare și salvare aparținând ISU Banat și formațiunii Salvo a Primăriei Timișoara.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img