Braconieri prinși la Bazoș. Se ascundeau de polițiști

vânătoare

Dosar penal pe numele a doi bărbați din Timiș. Ei au fost prinși la vânătoare, deși nu aveau autorizație, și, în plus, au încercat să se ascundă de polițiști.

Paznicul fondului de vânătoare din Bazoș este cel care a dat alarma, după ce a auzit un foc de armă în zonă și, ulterior, a găsit și o mașină parcată în apropierea unui lan de porumb.

Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au venit imediat. „Ajunși la fața locului, ei au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma investigațiilor efectuate fiind identificați doi bărbați, în vârtsă de 42 și 66 de ani, care se ascundeau. De asemenea, au fost găsite trei arme, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru tentativă de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv.

About Post Author