Blue | Derek Jarman, pentru prima dată în România, la META Spațiu

blue

La galeria META Spațiu va fi prezentată, pentru prima dată în România, una dintre cele mai aclamate lucrări de artă. Este vorba de instalația video „Blue”, a britanicului Derek Jarman, prin care artistul își expune propria vulnerabilitate și tumultul interior în lupta sa cu boala și moartea.

Blue a fost expusă, în premieră, în 1993, la Bienala de Artă de la Veneția. De atunci a fost expusă anterior în galerii și centre de artă internaționale prcum MoMA, Tate, David Zwirner, Serpentine etc. Expoziția Blue | Derek Jarman se va deschide vineri, 17 mai, în prezența lui James Mackay, producător de film și prieten al lui Derek Jarman, cel care păstrează vie moștenirea artistic a acestuia.

Derek Jarman (1942-1994), controversat cineast și regizor britanic, a fost, de asemenea, scriitor, grădinar, designer și activist. Este ralizatorul unor film prcum Sebastiane (1975), Jubilee (1978), The Angelic Conversation (1985), Caravaggio (1986), The Last of England (1987), The Garden (1990), și Edward II (1991). A colaborat îndeaproape cu Judi Dench, Tilda Swinton sau Annie Lennox. „Blue” este ultimul său film, realizat împreună cu Tilda Swinton, Nigel Terry și John Quentin. La acea vreme, Jarman era aproape orb, din cauza bolii, iar filmul este deopotrivă o explorare personală împotriva morții, a SIDA, a discriminării, dar și o explorare poetică a dragostei, speranței și transformării.

În cadrul expoziției va fi prezentată, de asemenea, o selecție de pagini din caietul lui Derek Jarman, intitulat „Bliss”, în care artistul a pictat și a notat gânduri și idei despre Blue, momente intime și viziuni din procesul de creare al filmului.

Expoziția Blue | Derek Jarman, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, va fi deschisă până în 27 iulie, la META Spațiu, pe Bd. Mihai Viteazul nr. 1

***

Program co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

About Post Author