16 ianuarie 2021

Biserica și Armata: în ce au încredere românii

biserica

Biserica, Armata şi Academia Română ocupă primele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor. Asta spune primul barometru al vieţii religioase din România, prezentat miercuri la Academia Română.

Barometrul a fost realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

La capitolul încredere conduce Biserica – 71,2% (41,4% – foarte multă; 29,8% – multă). Pe locul al doilea este Armata, 61,8% (17,8% – foarte multă; 44% – multă), urmată de Academia Română – 45,6% (9,4% – foarte multă; 36,2% – multă), Primăria – 43% (11% – foarte multă; 32% – multă); Poliţia – 41,1 (11,4% – foarte multă; 29,7% – multă) şi Ministerul Sănătăţii – 34% (6,3% – foarte multă; 27,7% – multă). Guvernul (13,7%), parlamentul (9,5%), partidele politice (9,1%) ocupă ultimele locuri.

Sondajul, realizat pe baza unui chestionar aplicat telefonic, a fost realizat, în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie. Au participat 1.000 persoane cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea admisă este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Chestionarele au fost aplicate în toate judeţele şi în sectoarele municipiului Bucureşti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: