Bianca Gavriliță, noul consul general al României în Bilbao
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, nouă numiri de consuli generali în Europa, America de Nord și America de Sud. Printre aceștia, și o debutantă în diplomație: medicul Bianca Gavriliță, fost deputat PSD și fost consilier al acestui partid în CJ Timiș.
„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cadrul ședinței de Guvern din data de 4 iulie 2024, au fost adoptate nouă hotărâri de guvern privind numiri în funcția de consul general, șef de oficiu consular de carieră cu rang de consulat general”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
„Noile numiri în funcția de consul general au fost făcute luându-se în considerare criterii specifice acestor posturi, astfel încât reprezentarea României în afara granițelor țării să fie asigurată la un standard adecvat”, precizează aceeași sursă. Candidaturile au fost evaluate atât prin prisma obiectivelor propuse de candidați în proiectul de mandat, cât și a modului în care aceștia s-au prezentat în cadrul interviului.
Cei nouă consuli sunt: Bianca Miruna Gavriliță – Bilbao, Mihaela Savu – Birmingham, Lucian-Ilie Stănică – Chicago, Florin Vodiță – Frankfurt pe Main, Mihai Ciompec – Hamburg, Remus-Constantin Mărășescu – Nantes, Florin Tudorie – Sao Paolo, Adrian-Cosmin Virița – Strasbourg și Bogdan Mihai Stănescu – Valencia.
Bianca Gavriliță (48 de ani) este medic ginecolog și membru PSD. A fost șeful secției Obstetrică-ginecologie la Spitalul Orășenesc Deta, dar și manager general la Spitalul de Psihiatrie Jebel. În perioada 2012 – 2016 a fost consilier județean, iar în mandatul 2016 – 2020 a fost deputat de Timiș.
