Bega Art Prize 2023 se împarte la trei: Stoenescu, Țidorescu, Lipot

Bega Art Prize

Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii a însemnat un mare număr de expoziții, la care s-au adăugat cele mai diferite profiluri de curatori. Kunsthalle Bega, spațiu alternativ și experimental de artă, fondat prin Fundația Calina, acordă, de câțiva ani, premiul Bega Art Prize unui curator român care reușește sa schimbe regulile percepției actului curatorial.

Kunsthalle Bega a fost fondată la Timișoara de Alina Cristescu, Liviana Dan și Bogdan Rața și este dedicată susținerii producției artistice și înțelegerii problemelor actuale ale spectrului creativ din perspectivă curatorială. Din 2019, ea acordă anual premiul Bega Art Prize unui curator român. Laureații din anii trecuți au fost Anca Verona Mihuleț (2019), Sandra Demetrescu (2020), Cosmin Costinaș (2021) și Diana Marincu (2022).

În 2023, după ce a primit un „bilet în alb” din partea colegilor, Liviana Dan a decis că Bega Art Prize se va împărți în trei și va merge către Cristina Stoenescu, Georgia Țidorescu și Horațiu Lipot.

Motivarea premiului

Cristina Stoenescu lucrează cu programe și teritorii „premium”. Abordările curatoriale sunt despre artă și politică, rolul artistului în societate, postumanism și fotografie contemporană. Preocupată de „ferestrele unui viitor trecut”, ea propune un tip de curatoriat elegant, subtil, intelectual, rar în scena de artă.

Pentru Georgia Țidorescu, punerea în scenă a unui program expozițional, a unui „1 to 1” cu un artist, a unui text curatorial este un vis. Gia dezvoltă proiecte la Gaep, Art Encounters, Artanonstop, Indecis, Balamuc, Contrasens, despre o lume care așteaptă să fie construită și reușește să facă post adevărul alternativ.

Horațiu Lipot are wildcard pentru geometriile laterale. Există în programul lui curatorial umbre, risc total, un destin nehotarât. Ești obligat să gândești foarte, foarte clar dacă Horațiu Lipot este radical ori psyho-poetic. Dacă accepți „o lumină uitată pe prispă”, stările mici, domestice, icoanele nevăzute, Horațiu are puterea să înțeleagă stările cu un contur dificil.

About Post Author