Bastionul Theresia, în reparații de urgență. Șantier mare în 2022
foto: Arhivă
Pe final de an, CJ Timiș vrea să facă un pic de ordine în Bastionul Theresia. Mai exact, va schimba niște corpuri de iluminat, va vopsi un gard și vor fi înlocuite niște trepte. În 2022 vor fi făcute reparații majore.
Curtea Bastionului Theresia, pe partea administrată de CJ Timiș, intră într-un mini-șantier care va dura aproximativ o lună. Vor fi schimbate corpurile de iluminat cu unele pe bază de LED, va fi verificată instalația electrică și va fi vopsit gardul la pasajul pietonal de sub Bastion. De asemenea, unele trepte din lemn vor fi înlocuite cu unele de piatră și vor fi restaurați aproape 200 metri liniari de plăci de alamă. Zona tomberoanelor și a generatorului electric va fi îngrădită cu panouri de lemn.
„Intervenim acum, cât putem, revenind apoi la primăvară cu alte lucrări, mult mai mari. Facem ceea ce am promis. Revitalizăm Bastionul, îl transformăm într-un obiectiv turistic important. Am început cu un nou regulament de administrare, mai potrivit, prin care permitem doar activități care atrag public, 50% cultură, 50% HoReCa. Acum, lucrăm și la partea vizuală, conștienți fiind că atât cei care își deschid afaceri în zonă, cât și turiștii nu pot fi atrași de un loc în paragină”, spune Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.
Aceste lucrări vor costa 210.000 lei, iar firma Rademi Forest SRL trebuie să încheie totul până în 16 decembrie.
Bastionul Theresia a fost reabilitat complet în perioada 2008 – 2010, grație unui proiect finanțat cu bani europeni. Întreaga lucrare a costat în jur de 10 milioane de euro.
