Bani de la UE pentru drumul Aeroport – A1. Licitația de proiect nu e gata, deși e lansată de un an

a1

CJ Timiș anunță că primește bani europeni pentru documentația tehnică a drumului de legătură între A1 și aeroport. Licitația e pornită de un an și se știa că banii vin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Ofertele sunt în evaluare de opt luni.

„Consiliul Județean Timiș a reușit să obțină finanțare europeană pentru șoseaua de mare viteză pe care dorește să o construiască în zona aeroportului, o legătură la patru benzi între Centura Timișoarei și nodul de la Remetea de pe A1. Suma obținută este aferentă documentației, fiind vorba de peste 2.3 milioane lei. De altfel, serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic se află deja în procedură de licitare publică”, a anunțat, joi, CJ Timiș. Proiectul a primit finanțare europeană „în urma eforturilor echipei de lucru a Consiliului Județean, coordonată de administratorul public, Marian Constantin Vasile”.

„Suntem hotărâți să «tragem» autostrada mai aproape de Timișoara, pentru a repara greșelile trecutului, iar noua șosea de viteză este un pas ferm în această direcție. Pot spune că a fost o cursă contracronometru pentru a întocmi, agrea și depune cererea de finanțare în termenul solicitat. Am reușit să coordonăm departamente multidisciplinare și să impunem un ritm de lucru alert”, a transmis Vasile.

Documentația ar putea fi gata la anul

Drumul de aproximativ 8 km, cu două benzi pe sens, va fi construit la sud de aeroport, peste calea ferată secundară ce deservește aerogara, intersectând drumul comunal DC62 (Remetea Mare – Ianova). Punctul terminus este intersecția cu drumul național DN6, nodul de descărcare A1.

Licitația pentru documentația tehnică a acestei șosele a fost lansată de CJ în decembrie 2020. Suma maximă oferită este de 2,3 milioane de lei, cu TVA, iar contractul va avea o durată de 10 luni. În anunțul de licitație scrie, încă din decembrie 2020, că sursele de finanțare sunt „Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) – Bugetul de Stat – Bugetul Judeţului Timiş”.

Ofertele au putut fi depuse până în februarie 2021 și au fost nouă la număr, după cum urmează:

  • NV Construct – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – Tera Design Studio – Gauss – Construcții Feroviare Mureș SA – Expertus – Lifeconstruct – Protelco – Cartare Agrochimica
  • SC SPC Elite Consulting SRL
  • Capital Vision – Viaponte Rom SRL
  • SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania – Total Business Land SRL – Abed Nego Com – Road Design ASP SRL
  • Coplan-Consultanți-Arhitecți-Ingineri – Coplan Aktiengesellschaft
  • Aduro Impex – Pegasus Engineeering – Specialist Consulting SRL
  • Procad – Terratechnik – Bauplaning – Cubit Proiectare SRL – Expertus
  • Peiesi – Add Global Design SRL
  • East Water Drillings – 3TI Progatti Italia-Ingegneria Integrata SpA

About Post Author