Autostrada A1 Margina–Holdea: lucrările la tuneluri au trecut de jumătate / FOTO

Autostrada A1 Margina–Holdea: lucrările la tuneluri au trecut de jumătate / FOTO

Lucrările pe sectorul lipsă al autostrăzii A1 Margina–Holdea, unul dintre cele mai dificile loturi de infrastructură rutieră din România, se desfășoară în prezent preponderent la nivelul tunelurilor, atât în subteran, cât și în zonele realizate prin metoda „cut & cover”.

Potrivit datelor transmise de constructori, șantierul este activ pe mai multe fronturi simultan, iar lucrările înaintează conform etapelor tehnologice prevăzute în proiect, în pofida condițiilor dificile de teren și vreme.

La Tunelul 2, situat în zona Holdea și cel mai lung de pe acest tronson, lucrările se desfășoară atât prin excavare în subteran, cât și prin săpătură deschisă, în funcție de soluția tehnică aplicată pe fiecare porțiune.

Galeria executată de UMB are o lungime totală de 1.985 de metri, din care au fost excavați până acum 660 de metri, o parte prin metoda cut & cover, restul în subteran. Cealaltă galerie, realizată de Euro Asfalt, are 1.825 de metri, iar stadiul excavației a ajuns la 796 de metri, printr-o combinație de lucrări la suprafață și în subteran.

Mobilizare masivă în șantier

La Tunelul 1, din zona localității Margina, excavațiile sunt finalizate pe ambele galerii, iar șantierul a intrat în etapa de realizare a structurii de rezistență.

Pe galeria realizată de UMB, cu o lungime de 415 metri, se lucrează în prezent la hidroizolație și la primul element al căptușelii finale. În cazul galeriei executate de Euro Asfalt, cu o lungime de 367,5 metri, hidroizolația este deja finalizată, iar lucrările continuă la căptușeala definitivă.

Pe șantierul Margina–Holdea sunt mobilizați în prezent peste 550 de muncitori și operatori, iar activitatea este susținută de aproximativ 200 de utilaje, autovehicule și echipamente specializate pentru lucrări de tunel. Stadiul fizic al întregului proiect a ajuns la 52%.

***

Lotul Margina – Holdea are o lungime de 9,13 kilometri, din care 2,5 km sunt tuneluri și alți 2 km sunt distribuiți în patru viaducte. Finanțarea se face prin PNRR, valoarea contractuală fiind de 1,82 miliarde lei (fără TVA).

Termenul de finalizare este 2026, când acest tronson va închide ultima bucată lipsa din autostrada A1, între Sibiu și granița cu Ungaria.

About Post Author