Autobuz intrat într-o casă, la Sânnicolau Mare. Cinci oameni au fost răniți / FOTO

sânnicolau mare

Un autocar s-a „înfipt” într-o casă din Sânnicolau Mare, după ce o șoferiță nu a acordat prioritate. Cinci persoane au fost rănite și a fost ruptă o țeavă de gaz.

Accidentul s-a petrecut, sâmbătă după-amiază, pe DN6, pe centura orașului Sânnicolau Mare. Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, din primele cercetări s-a stabilit că o femeie de 45 de ani care conducea un autoturism pe strada Șaguna nu a acordat prioritate unui autobuz, la intersecția cu strada Horia. În urma impactului, autobuzul în care se aflau 20 pasageri a ricoșat într-o casă.

Pompierii au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și 8 pompieri. A fost spartă, de asemenea, o țeavă de gaz. Șoferița neatentă și conducătorul auto aflat la volanului autobuzului au fost răniți și au fost duși la spital, la fel ca trei pasagere aflate în autobuz.

Zona a fost evacuată, până la remedierea problemei de la conducta de gaz. În casa în care s-a oprit autobuzul se aflau două persoane care au scăpat nevătămate. Ele au fost scoase de pompieri din imobilul avariat.

About Post Author