August, luna tinerilor la Timișoara. Multe evenimente organizate de FITT

FITT

Luna august înseamnă, la Timișoara, mai multe evenimente pentru tineri. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) organizează Youth summer fest – un proiect de voluntariat care aduce 200 de tineri din țară și din străinătate, la Timișoara și la Lugoj.

Festivalul începe luni, 1 august. cu un concert Phaser în grădina de vară a Casei Tineretului. Porțile se deschid începând cu ora 19. În 3 august, de Ziua Timișoarei, FITT va organiza o acțiune de tipul freeze flashmob cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra importanței implicării tinerilor în comunitate. Detalii:

Sâmbătă, 6 august, echipele de voluntari au pregătit activități atât în Timișoara, cât și în Lugoj. În Parcul Central Anton von Scudier, tinerii sunt așteptați, de la ora 16,30, să se bucure de ateliere interactive și de o bătaie cu apă. Ka Centrul de tineret Lugoj (str. Bucegi 21) va avea loc, începând cu ora 17,30, o după-amiază interculturală, în care cei prezenți îi vor întâlni și li se va împărtăși din specificul țărilor de proveniență ale voluntarilor.

În seara de 6 august, începând cu ora 20, ușile grădinii de vară În spatele casei / Casa Tineretului, se vor deschide pentru un concert Pyroblast.

În 12 august, de Ziua internațională a tineretului, tema din acest an a evenimentului, Solidaritate intergenerațională, se va reflecta în conferința organizată de FITT la Casa tineretului, începând cu ora 16. În aceeași seară, în Parcul Rozelor, vor avea loc ateliere artistice, activități sportive, sesiuni de informare cu privire la oportunități internaționale dedicate tinerilor și un concert.

„Pe parcursul întregii luni, voluntarii Youth summer fest pregătesc activități săptămânale culturale, educaționale, sportive, artistice și de petrecere a timpului liber. Calendarul evenimentelor va fi actualizat constant AICI”, transmit organizatorii. Intrarea este liberă la toate evenimentele.

About Post Author