Audieri maraton la DIICOT. Șefi din IPJ Timiș, reținuți în dosarul de contrabandă cu mărfuri de lux
sursa foto: www.adevarul.ro
Noapte lungă la DIICOT Caraș-Severin, unde peste 30 de suspecți din dosarul de contrabandă cu mărfuri de lux au fost audiați, după cele aproape 60 de percheziții făcute miercuri în județele Timiș și Arad.
Gruparea, acuzată că aducea din Turcia parfumuri, îmbrăcăminte și bijuterii contrafăcute, pe care le vindea „la negru”, este cercetată pentru contrabandă, spălare de bani și divulgarea de informații secrete de stat sau de serviciu. Potrivit anchetatorilor, rețeaua ar fi beneficiat de sprijinul unor polițiști și funcționari din instituții cu atribuții de control.
Printre cei vizați se numără doi șefi din IPJ Timiș, dar și polițiști activi, foști angajați ai Ministerului de Interne și șefa Serviciului Județean Anticorupție.
Potrivit opiniatimisoarei.ro, după ore întregi de audieri, adjunctul șefului IPJ Timiș, Florin Bolbos, a fost plasat sub control judiciar. Șeful Biroului de Investigare a Criminalității Economice, Cosmin Stănciulescu, un alt ofițer de la SICE și șefa Serviciului Județean Anticorupție Timiș, Mihaela Ianăși, au fost reținuți pentru 24 de ore.
În același dosar au fost reținuți și doi foști polițiști, acum pensionari, Petrică Cazimir (de la Serviciul de Investigare a Fraudelor) și Marcel Crăciunescu (de la Poliția Rutieră Timiș), alături de mai mulți oameni de afaceri. Toți vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
