aTMosfera, premieră trilingvă la Teatrul Național. Despre Banat și oamenii lui
Teatrul Național din Timișoara a început repetițiile pentru un nou spectacol, de această dată unul trilingv. „aTMosfera” va avea premiera duminică, 18 decembrie, și este o continuare firească a proiectului „Banat in Europe”.
Spectacolul trilingv „ATMosfera” duce mai departe experiența începută în luna octombrie cu proiectul „Banat in Europe”. Acesta propune o călătorie teatrală în ceea ce înseamnă astăzi regiunea Banatului și a însemnat întâlnirea a trei mentalități modelate de granițe și de parcursuri istorice și politice diferite.
Atelierul de dramaturgie organizat de Teatrul Național i-a adus împreună pe dramaturgii Anna Varsányi (Szeged, Ungaria), Nikola Stanišić (Vârșeț, Serbia) și Andrei Ursu (Timișoara). Împreună cu regizorul Gavriil Pinte, ei au stabilit structura unui spectacol construit din trei piese scurte – „actul seghedin”, „actul vârșețan” și „actul timișorean”. Sunt teme convergente, reunite de un personaj comun, conceput de comun acord.
„«aTMosfera» este un loc de întâlnire pentru oamenii și poveștile fiecărui loc și pentru intersecțiile dintre ele. Este, de asemenea, o întâlnire a creatorilor și a publicului din fiecare dintre cele trei țări cu identități distincte, dar care se intersectează la un nivel mai profund, poate, decât și-ar fi imaginat. Jucat în românește, sârbește și ungurește, «aTMosfera» își poartă spectatorii într-o călătorie care urmează o altfel de hartă, cu altfel de indicatoare și cu altfel de stații”, transmite Teatrul Național Timișoara.
Din distribuție fac parte Doru Iosif, Bogdan Spiridon și Ana Maria Cojocaru (Teatrul Național din Timișoara), Annamária Szilágyi și Tamás Rétfalvi (Teatrul Național din Szeged), Monika Boldovina Bugle și Tamara Tamči Toskić (Teatrul Național „Sterija” din Vârșeț). Decorul și costumele aparțin scenografei Roxana Ionescu, iar muzica, lui Horea Crișovan. Spectacolul este semnat de Gavriil Pinte și va avea reprezentații și în teatrele din Szeged și Vârșeț, la începutul anului 2023.
