Ați avut facturi mai mari la căldură? Colterm anunță când va regla situația
Asociațiile de proprietari s-au plâns că facturile emise de Colterm pe perioada pandemiei au înregistrat creșteri, în unele cazuri de peste 2.000 de lei pe lună. Societatea de termoficare spune că totul se va regla din a doua jumătate a lui iunie.
Din martie, Colterm a funcționat cu un număr redus de angajați. Din acest motiv, în lunile aprilie și mai nu s-au făcut citiri de contoare pentru încălzire și apă caldă. S-au facturat, așadar, consumuri estimative. „Etimările de consum s-au făcut, conform procedurilor interne, avându-se în vedere media ultimelor trei luni pentru apa caldă de consum și consumurile de energie termică pentru încălzire din perioade similare din punct de vedere al temperaturilor exterioare”, explică acum societatea.
În multe cazuri, asta a însemnat creșterea semnificativă a facturilor. În blocurile turn, unde sunt multe apartamente, sumele au depășit, în unele cazuri, 2.000 lei / lună. „Perioada medie de facturare pentru luna mai a fost 20 aprilie – 22 mai. Din cauza temperaturilor exterioare scăzute s-a furnizat încălzire până în 9 mai. Consumatorilor care și-au închis încălzirea mai repede și nu au anunțat li s-a facturat încălzire ca și când ar fi consumat până la finalul perioadei”, spune Colterm.
Societatea de termoficare transmite că toate diferențele vor fi regularizate, după citirile din a doua jumătate a lunii iunie.