Două expoziții inedite, dedicate stilului Art Nouveau, vor fi găzduite, în toamna aceasta, la Uzina de Apă nr. 1. Ele aduc în prim-plan acest curent artistic și elementele sale reprezentative, manifestate în România și Serbia.
Institutul Național al Patrimoniului, Aquatim și proiectul cu finanțare europeană Artnouveau 2, care ăși propune consolidarea identității culturale a regiunii Dunării prin promovarea patrimoniului comun Art Nouveau, aduc la Timișoara două expoziții speciale.
Este vorba despre „Manifestări ale artei totale. Art Nouveau, Szecesszió, Sezession, Jugendstil”, pregătită de Institutul Național al Patrimoniului din România, și despre „Fața |ne|obișnuită a Art Nouveau”, realizată de Institutul pentru Protejarea Monumentelor Culturale din Serbia. Prima dintre ele face o trecere în revistă a programelor de arhitectură apărute în diverse orașe ale României. Cea de-a doua aduce în atenție clădiri din Subotica, Novi Sad și Belgrad, cu fațade și spații interioare spectaculos decorate. Publicul poate explora astfel detaliile care apropie cele două țări vecine, precum și cele două orașe, Capitale Culturale Europene, Novi Sad 2022 și Timișoara 2023.
Ambele expoziții pot fi văzute la uzina veche de apă, pe Calea Urseni nr. 26, în perioada 10 septembrie – 12 noiembrie. Programul de vizitare este sâmbăta, între orele 12 și 17, iar accesul este gratuit.
Uzina de Apă nr. 1, reprezentativă pentru stilul Sezession industrial, poate fi descoperită pe panourile expoziției alături de alte monumente și obiective din Timișoara. Un ansamblu de clădiri aparținând vechii Uzine de Apă – grupul de fântâni, clădirea filtrelor și stația de pompare, restaurate și amenajate pentru vizitare – face parte din viitorul Muzeu al Apei din Timișoara.


