Aproape se vede luminița de la capătul tunelului. Se lucrează intens pe A1 / FOTO
Se apropie momentul simbolic al străpungerii tunelurilor de pe lotul lipsă al A1. „Luminița de la capătul tunelului” se va vedea din ambele sensuri la una dintre galerii.
Pe tronsonul Margina – Holdea al autostrăzii A1, singura porțiune lipsă din coridorul Sibiu–Nădlac, lucrările înaintează vizibil. La galeria din stânga a primului tunel se apropie momentul simbolic al străpungerii. Adică punctul în care echipele care forează din direcții opuse se vor întâlni.
Se lucrează în continuare în trei schimburi. La al doilea tunel, echipele au încheiat lucrările pregătitoare la portalul de intrare și au început săpătura. În același timp, continuă lucrările la cele două pasaje de pe traseu, la cele două viaducte și lucrările de drum (terasament).
Proiectul este esențial pentru închiderea completă a autostrăzii A1. Traficul rutier este redirecționat în prezent pe DN 68A, un drum intens circulat și afectat constant de uzură. În această perioadă se fac din nou lucrări de reparații, iar timpii de așteptare sunt, în anumite momente, de zeci de minute.
Contractul de execuție pentru acest tronson lipsă din Autostrada A1 a fost semnat în octombrie 2022 cu asocierea Spedition UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt. Are o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA) și trebuie finalizat în vara anului 2026.
