Parcarea pe pistele de biciclete devine, din nou, „sport” la Timișoara. Polițiștii locali au început să împartă la greu amenzi pentru șoferii care nu respectă regulile.
În ultima perioadă, tot mai mulți oameni anunță la Poliția Locală că pe pistele de biciclete sunt parcate din ce în ce mai des mașini. Au fost amemdați 79 de șoferi care au oprit sau staționat pe pistele special amenajate din zone precum bd. Eroilor, str. Cluj, spl. N. Titulescu, spl. T. Vladimirescu, Cetății, Ștefan cel Mare, C. Porumbescu, Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Martirilor, V. Babeș, Pestalozzi, Piața Al. Mocioni.
„Aceste verificări sunt efectuate cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor care folosesc vehiculele pe două roți și care au nevoie de piste libere, neocupate de mașini, cu atât mai mult cu cât astfel de trasee au fost amenajate nu numai în zona centrală, cât și în celelalte zone. Reamintim că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste”, transmite Poliția Locală.
Dacă observați nereguli sau probleme, sunteți rugați să sunați la numerele de telefon 0256-968 și 0256-246.112. Pentru situațiile în care sunt autovehicule pe pistele pentru bicicliști este valabil și numărul de telefon 0356-913, linie special înființată pentru astfel de sesizări.


