Proprietarii a aproape 50 de imobile istorice neîntreținute din Timișoara vor plăti, începând de anul viitor, impozite majorate cu 300%, 400% sau chiar 500%. Decizia a fost aprobată de Consiliul Local Timișoara în plenul de dinainte de Crăciun.
Veste proastă pe final de an pentru proprietarii imobilelor istorice lăsate în paragină. Consilierii locali au aprobat proiectele prin care impozitele pentru aproape 50 de clădiri vor crește semnificativ, majorările de 300–500% adăugându-se creșterilor prevăzute deja de lege.
În această toamnă, Primăria Timișoara a modificat procedura de încadrare a clădirilor neîngrijite, după ce vechile reguli au generat numeroase contestații. Noile clarificări urmăresc evitarea suprataxărilor disproporționate și explică mai bine pașii pe care trebuie să-i parcurgă proprietarii.
Deciziile de supraimpozitare se bazează pe note de constatare întocmite de Poliția Locală și pe evaluările structurii de specialitate din primărie, realizate pe baza unei fișe de evaluare considerate insuficient de clară. Potrivit referatului proiectului, unele imobile prezentau degradări punctuale, ușor de remediat prin lucrări curente, dar care, în vechea procedură, duceau automat la încadrarea într-o categorie superioară de majorare, cu impact financiar semnificativ.
Reguli noi, în sprijinul proprietarilor
Noile reguli introduc observații suplimentare în fișa de evaluare și în somații, astfel încât degradările minore să fie comunicate proprietarilor fără a influența automat nivelul de supraimpozitare. Practic, lucrările care pot fi remediate prin intervenții curente nu vor mai duce direct la creșteri maxime ale impozitului.
În ultimii patru ani, procedura privind clădirile neîngrijite a fost modificată de patru ori. Supraimpozitarea este reglementată prin HCL 300/2022, modificată și completată prin HCL 207/2023. În perioada 2023–2024, peste 400 de clădiri au fost evaluate și încadrate ca „neîngrijite”, iar pentru aproximativ 250 dintre ele au fost aprobate hotărâri de majorare a impozitului.
Proprietarii care își reabilitează imobilele pot beneficia de facilități fiscale timp de cinci ani și se pot înscrie în programul de sprijin financiar al municipalității, pentru accesarea de finanțări nerambursabile. Până în prezent însă, niciun dosar nu a ajuns în faza de finanțare propriu-zisă.
Lista cu imobilele supraimpozitate
Impactul financiar va fi semnificativ. Noile prevederi presupun o creștere a valorii de calcul a impozitului cu aproximativ 79%, însă în practică sumele vor fi mult mai mari, deoarece dispar reducerile acordate anterior în funcție de vechimea clădirilor, de 10%, 30% sau 50%. Sunt eliminate și mai multe scutiri fiscale, inclusiv cele pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, instituțiile coordonate de mai multe ministere și federațiile sportive.
Pentru anul viitor, Primăria Timișoara a stabilit supraimpozitarea următoarelor imobile, în funcție de gradul de degradare:
Cu 300%
Str. Anton Pann 5
Str. Feldioara 1
Str. Feldioara 17
Str. Ștefan cel Mare 12
Str. Ștefan cel Mare 7
Str. Petre Ispirescu 7
Str. Timocului 29
Str. Anton Seiller 9
Str. Emanoil Gojdu 1
Str. Romulus 24
Str. Virgil Madgearu 19
Cu 400%
Str. IH Rădulescu 2
Str. Memorandului 2
Bd. General Dragalina 22
Bd. General Dragalina 16
Str. Feldioara 18
Str. Feldioara 4
Str, Memorandului 83
Str, Memorandului 95
Str. Memorandului 85
Str. Memorandului 55
Str. Emanoil Gojdu 14
Str. Emanoil Gojdu 13
Str. General Praporgescu 2
Str. Virgil Madgearu 31
Str. Ștefan cel Mare 3
Str. Treboniu Laurean 17
Str. Treboniu Laurean 13
Str. Timocului 5
Piața Traian 2
Str. Școlii 5
Str. Timotei Cipariu 4
Bd. Regele Carol I 7
Bd. Regele Carol I 4
Str. Preyer 1A
Str. 3 August 1919 21
Str. N. Titulescu 6
Str. N. Titulescu 2
Str. Ion Ghica 9
Str. Ion Ghica 4
Bd. 16 Decembrie 1989 20
Str. Ady Endre 13
Str IH Rădulescu 3
Str. Emanoil Gojdu 3
Cu 500%
Str. Ecaterina Teodoroiu 1
Str. Memorandului 93
Str. Memorandului 31


