Aproape 100 de oameni ajung zilnic la evaluare la „Victor Babeș”. Pentru unii e foarte târziu

Fără panică, logic și cu argumente. Medicul Virgil Musta are un mesaj foarte important: dacă aveți simptome care par de Covid, cereți urgent ajutorul medicului de familie, în primă fază. Asta v-ar putea salva viața, fără să fie nevoie de o luptă contracronometru pentru căutarea unui pat cu suport de oxigen.

Covid

La Spitalul „Victor Babeș” au ajuns, în ultimele două săptămâni, un număr foarte mare de pacienți. Zilnic, vin aici pentru evaluare aproape 100 de persoane. „Din păcate, un procent mare dintre aceste persoane se prezintă foarte târziu pentru aceste evaluări, când deja au forme avansate de boală, multe sunt deja forme severe, cu afectare pulmonară peste 50%. Acestea necesită obligatoriu terapie cu oxigen cu debit mare. Acesta poate fi asigurat fie în Spitalul «Victor Babeș», fie la Casa Austria de la Spitalul Județean, dar locurile sunt limitate și se lucrează la capacitate maximă. Există riscul ca în foarte scurt timp, spitalele ce pot asigura oxigen cu debit mare să nu mai facă față avalanșei continue de pacienți în forme severe”, explică dr. Virgil Musta.

În caz de nevoie, spitalele suport vor putea prelua acești pacienți, însă ei vor putea fi tratați cu dificultate.Pentru a evita situația dramatică în care persoanele în stare gravă să nu poată beneficia de tratamentul necesar, trebuie oprit cumva numărul zilnic foarte mare de noi forme severe și foarte severe. Este esențială, spune dr. Musta, respectarea cu strictețe a regulilor de protecție, pe care deja le cunoasteți: purtarea măștii, distanțarea și igiena mâinilor.

„Evaluarea nu presupune internare”

În cazul în care ajungeți totuși să aveți simptome, testați-vă, țineți legătura cu medicul de familie și, dacă situația nu se schimbă, mergeți cât mai repede la spital.

„Acest lucru, făcut la timp, vă poate salva viața! Evaluarea nu presupune internare în spital. Se sună la 112, veți merge la spital și vi se va face o evaluare ce constă în analize de sânge specifice și alte investigații din care se va vedea nivelul de afectare a plămânilor, afectarea altor organe etc. După această evaluare, dacă starea nu e foarte gravă, veți merge acasă în aceeași zi. Ideal este ca această evaluare să fie făcută în jurul zilei a cincea de la debutul simptomelor”, mai spune specialistul timișorean.

În cazul în care o formă de boală care necesită oxigen, dar nu în flux ridicat, medicul de familie vă poate introduce în programul „Oxigen pentru Timișoara”. Veți primi acasă, gratuit, un concentrator de oxigen, înainte ca boala sa avanseze spre forme severe, care să necesite oxigen în debit mare. „Dacă aveți deja o formă gravă, dovedită și prin evaluare, veți avea nevoie de tratament în spital urgent, cu cât mai repede, cu atât mai multe șanse de vindecare. La ora actuală, cel mai probabil în comunitatea noastră circulă tulpina B117 din Anglia, care este mult mai contagioasă, deci și riscul de îmbolnăvire este mai mare”, conchide Virgil Musta.

About Post Author