Apelul 1, de la Centrul de Proiecte, rezultate finale. 27 de contestații, două cu succes

Centrul de Proiecte al PMT a publicat rezultatele finale, după contestații, de la Apelul 1. Vor primi bani 40 de proiecte, față de 38, anunțate inițial. Ambele contestații admise sunt de la categoria „arte vizuale”.

alex-dia construct

foto: Arhivă, sediul Centrului de Proiecte pentru care Alex-Dia Construct a fost sancționată de PMT

Apelul 1 Cultură, cu un buget de 3 milioane de lei, acoperă cinci arii: arte vizuale, artă digitală și noile media (800.000 lei), artele spectacolului (675.000 lei), promovarea culturii scrise (425.000 lei), patrimoniu cultural (425.000 lei) și educație în și prin cultură, intervenție culturală, rezidențe (425.000 lei).

Au fost depuse 99 de proiecte, din care au făcut punctaje îndeajuns de mari 38. A urmat perioada de contestații, 27 dintre cei care au depus proiecte fiind nemulțumiți de cum au fost evaluați. Doar două contestații au dus și la obținerea finanțării. Este vorba despre Asociația Foc și Pară, pentru proiectul „Colonii din afara lumii / Off World Colonies”, și Fundația Calina, pentru Bega Art Prize 2021.

O parte din celelalte 25 de proiecte au primit, după contestații, punctaje mult diferite față de prima evaluare. Au fost și 14 puncte în plus, deși fără folos, în final, dar și 11 în minus.

Lista finală a proiectelor care vor fi finanțate

Arte vizuale
Fundația Art Encounters – MAP – Mentorate, Artiști, Parteneriate – 95,83 puncte – 134.852 lei
Asociația Culturală Contrasens – Invisible Cities / Imaginary Lands – 95,67 puncte – 75.000 lei
Galeria Catinca Tabacaru SRL – Video+Radio+Live -94,83 puncte – 75.000 lei
Fundația Calina – „Cronicile viitorilor supereroi. Activare, mediere, educație prin artă” – 93,67 puncte – 150.000 lei
Asociația Culturală Kabaitan – SZalt – Centrul digital de educație media și jurnalism cultural – 92,5 puncte – 75.000 lei
Asociața Foc și Pară – Colonii din afara lumii / Off World Colonies – 92,33 puncte – 57.550 lei
Asociația Simultan – Simultan Festival 2021 – 92,33 puncte – 142.600 lei
Asociația Animest Animest Timișoara – 92,16 puncte – 25.000 lei
Asociația Culturală Manekino – Arta pe muchie – Retrospectiva BIEFF (Festivalul de Film Experimental București) la TM – 90 puncte – 71.010 lei
Centrul Dialectic – Arhiva de Sunet: Timișoara – 90 puncte -73.500 lei
Fundația Calina – Bega Art Prize 2021 – 90 puncte – 25.000 lei

Artele spectacolului
Asociația Trib’Art Romanian Chamber Orchestra – Compas Orchestral – 93,17 puncte – 75.000 lei
Asociația Culturală Arte-Factum – Nocturnalii – Platformă Teatrală Independentă, stagiune in/outdoor ediția a V-a – 90,83 puncte – 49.694 lei
Asociația Smart Med – Unseen. Concert in the Dark – 90,83 puncte – 75.000 lei
Asociația Solidart – Homo Videns – 89,33 puncte – 74.796 lei
Centrul Dialectic – Oedip la Timișoara – 88,5 puncte – 73.500 lei
Asociația Pantograf – Sunetul sinagogilor – 88,33 puncte – 74.917 lei
Asociația Teatrul Experimental Senzorial – „Open Minds” – Stagiune de Teatru Senzorial Labirint – 88,33 puncte – 63.000 lei
Asociația Societatea Musica Antica – Festivalul de Muzică Veche Timișoara – 87,83 puncte – 75.000 lei
Asociația Teatru pentru Tine – Webtheatre – 87 puncte – 74.950 lei

Cultură scrisă
Asociația Culturală La Două Bufnițe – Rezidența Literară La Două Bufnițe – 83 puncte – 54.400 lei
Asociația Teatru Pentru Tine – DialogIn – 82,17 puncte – 73.600 lei
Asociația Centrul Cultural PLAI – Strada Fără Nume – 79,33 puncte – 150.000 lei
Asociația La Figurat – Sit+Read. Independent Art Book Fair. acronim: S+R – 79,33 puncte -45.000 lei
Fundația Diaspora – Promovarea patrimoniului cultural construit al Timișoarei – 78 puncte – 14.200 lei

Educație
Asociația Trib’Art – Pavilion Muzical – prin cartier – 99 puncte – 75.000 lei
Asociația Culturală Contrasens – stART Privește Ascultă Gândește – 96,33 puncte – 75.000 lei
Gîrbea Alexandra Ioana Întreprindere Individuală – riTM – 96,33 puncte – 78.200 lei
Fundația Universitatea de Vest Timișoara – La UVT, Cultura este capitală! – 95,67 puncte – 150.000 lei
Asociația Culturală Contrasens – The Other Europe’s Cinema – 94,67 puncte – 75.000 lei
Paul Daniel-Cristian Persoană Fizică Autorizată – Conferință pentru un plan de dezvoltare a culturii locale din Timișoara – 94,67 puncte – 61.220 lei
Asociația Culturală Timorgelfest – EduArtRomi – 94 puncte – 36.280 lei
Asociația Sfera Timișoarei – eLibrăria – 93,33 puncte – 75.000 lei
Asociația Societatea Internațională de Studii Muzicale – International Symposium Music and Medicine, 9th edition 21 – ISMM 21 – 92,67 puncte – 11.000 lei
Asociația Solidart – PROF – 92 puncte – 53.625 lei
Asociașia OWPN Academy – Academia gratuită de educație emoțională și profesională în muzica electronică (Acronim: OWPN Academy) – 91,67 puncte – 57.950 lei
Asociația Atelierul de Creație – Creative Night Talks – 90,67 puncte – 60.000 lei

Patrimoniu
Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș – Colecția „Nicolae Sabin Dancu” – 88,33 puncte – 73.900 lei
Asociația Noi Re-Creăm – Lost Tapes – 84,67 puncte – 75.000 lei
Asociația „Centrul Cultural pentru Imagine și Sunet” – Short Sounds: Silent Romanian Documentary – 80,5 puncte – 24.994 lei

Cine a dat notele

Centrul de Proiecte a anunțat și cine au fost evaluatorii de la acest apel. Nu a precizat însă, probabil ca să nu supere pe nimeni, cine a făcut parte din comisiile inițiale, respectiv din cele de contestații. Iată cine au fost evaluatorii:

Arte vizuale, artă digitală și noile media: Dan Angelescu, Sabina Baciu, Nicoleta Ciocov, Raluca Elena Doroftei, Emilian Mărgărit, Ștefana Mărmureanu, Cristina Elena Gabriela Mitea, Ariadna Ponta, Elisabeta Varga-Piatek

Artele spectacolului: Mihaela Oana Budoiu Bălan, Mihaela Lucia Ion, Irina Cornelia Ionescu, Cosmin Manolescu, Jelica Obician, Florin Petru Unguraș

Promovarea culturii scrise: Ioana Anghel, Brîndușa Armanca, Andreea Drăghicescu, Mihaela Lucia Ion, Radu Popescu, Dana Sarmeș

Promovare culturală: Ioana Anghel, Teodora Borghoff, Simona Veronica Constantin, Andreea Drăghicescu, Mihaela Lucian Ion, Brînduța Silviana Tudor-Ioan

Educație în și prin cultură, intervenție culturală, rezidențe: Corina Bucea, Ileana Bîrsan, Vlad Dumitrescu, Liviana Mateea Marin, Liliana Mercioiu, Sabin Mircea Rus

Proiectele care nu au primit finanțare și rezultatele complete ale contestațiilor pot fi găsite aici.

About Post Author