Locuințele racordate la sistemul centralizat de termoficare din câteva zone din Timișoara nu vor avea, marți, apă rece, apă caldă sau căldură. Colterm face diverse lucrări.
Colterm transmite că, în vederea finalizării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare” și pentru trecerea la noua rețea reabilitată, va întrerupe marți, 29 martie, furnizarea apei calde și a încălzirii, după cum urmează:
- PT Păltiniș – se întrerupe apa caldă și încălzirea, orele 8-18. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor Sorin Titel, Victor Babeș nr. 4 – 10, Protopop George Dragomir nr. 5, Ghirlandei (inclusiv Liceul Moisil), Feldioara nr. 1, 3, 4 și 8, 1 Decembrie nr. 2, 5, 10 și 12, Piața Bălcescu, Ciprian Porumbescu nr. 1, Independenței nr. 4, Mihai Viteazu nr. 32, 34 și 44, Sfânta Rozalia nr. 3, Izvorului nr. 7
- PT 21 – se întrerupe doar încălzirea, orele 8-16. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor București nr. 32A, 32B și 36, Take Ionescu nr. 45, 51 și 51A, Martir Miroslav Todorov nr. 1, Titan nr. 6, 7, 9 și 10, Tapia nr. 11 și 13.
De asemenea, din cauza unor lucrări efectuate de E-Distribuție Banat la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică, va fi oprită furnizarea apei calde, a celei reci hidrofor și a căldurii la PT 19, între orele 11 și 19. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor V. Goldiș, Filipescu, Regimentul 13 Călărași, Semenic, Take Ionescu și Dr. Alexandru Martha.
La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă. De aceea, se recomandă evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei.


