Apă caldă și rece oprite în centrul Timișoarei
Colterm anunță că, având în vedere o notificare transmisă de Rețele Electrice Banat S.A., privind execuția unor lucrări în rețeaua de medie tensiune, planificate pentru ziua de miercuri, 8 mai, va întrerupe furnizarea apei calde și apei reci hidrofor la PT 4, între orele 9 și 17.
Vor fi afectați consumatorii din Piața Victoriei și de pe bd. M. Eminescu, respectiv bd. CD Loga, în total 16 branșamente.
„La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp. De aceea, se recomandă evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei”, mai transmite compania.
