Apă caldă oprită în centrul Timișoarei și în zona de nord

apă caldă

Locatarii mai multor imobile din centru, dar și din zona de nord a Timișoarei vor rămâne vineri fără apă caldă. Întreruperea este cauzată fie de lucrări de retehnologizare, fie de remedierea unei avarii pe rețeaua primară.

Lucrările din proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara” duc vineri, 9 iulie, între orele 9 și 16, la întreruperea furnizarea apei calde la PT 6. Vor fi afectați cei care locuiesc în imobilele arondate străzilor Carusso, D. Cantemir și A. Pacha, dar și din Piața Sf. Gheorghe și Piața Libertății.

Tot vineri, 9 iulie, între orele 9 și 19, în vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua primară, Colterm oprește apa caldă la PT 32, 33, 35, 36, 37, 38B, 45A și 45B. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele de pe str. Amurgului, Calea Aradului, Liege, Orșova, Ac. R. Răduleț, Călan, Carei, Cugir, Dej, Felix, Martir S. Motohon, Liniștei, S. Bocu, Gh. Leahu, Răsăritului, Martir I. Miron, Aleea Scurtă, Gh. Ostrogovich, Dr. V. Alaci, Speranței, Martir D. Carpin, Martir Cernăianu, Bucovina, P. Halipa, M. Basarab, I. Nistor, I. Flondor, Cernăuți, Aleea Viilor, Storojineț, Martirii de la Fântâna Albă, Martir O. Munteanu, Martir A. Florian, Torontal.

About Post Author