Animație pe înțelesul tuturor. Atelier de trei luni, la Timișoara / FOTO

animație

12 tineri au învățat, în ultimele trei luni, cum se face, ca la carte, un film de animație. Acesta va fi prezentat în următoarea perioadă. Ei au participat la un atelier în care acest gen artistic a fost abordt dintr-o perspectivă educaționala si creativă.

În perioada septembrie-noiembrie, Asociația DocuMentor a dezvoltat proiectul AnimaDok, sigurul atelier de animație organizat in Timișoara. Atelierul s-a adresat studenților, absolvenților și pasionaților care vor să învețe sau să-și perfecționeze tehnicile de animație, dar și celor interesați să își dezvolte o estetică proprie în procesul de interpretare a realității.

„Încercăm să relansăm astfel o tradiție care a existat în Timișoara anilor 70-80. În acea perioadă, prin intermediul câtorva oameni creativi și al unor cinecluburi cu tradiție s-au realizat filme de animație tip stop-motion si chiar producții clasice desenate pe acetofan”, spune Călin Meda, de la DocuMentor.

Atelierul de animație a adus în prim-plan povestirea autobiografică scrisă și citită de Mădălina Aldescu, tânără scriitoare și elevă la un liceu din Timișoara.

Au creat împreună această ediție a AnimaDok Manuela Marcovici (Senior VFX artist & animator) și regizorul Florin Iepan, precum și cursanții Iris Neag, Alexandra Ștefan, Andra Stanciu, Vifor (Ștefan Sabău-Jurca), Alexandra Abrudean, Carmen Burnar, Sabina Vâtcu, Călin Adela-Mălina, Ștefan Chelaru, Dafina Bușu, Gina Dinu și Ștefana Nanu.

About Post Author