Angajatori de TOP Timișoara revine cu peste 1.500 de joburi și conferințe dedicate carierei și tehnologiei
CRAFT găzduiește în 24 și 25 octombrie o nouă ediție a târgului Angajatori de TOP Timișoara. Cei aflați în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție peste 1.500 de poziții disponibile și pot interacționa direct cu reprezentanții a peste 100 de companii.
Angajatori de TOP Timișoara revine la CRAFT, cu peste 1.500 de oportunități profesionale – de la joburi entry, middle și senior, până la stagii de practică și internshipuri. Timp de două zile, participanții vor putea discuta direct cu specialiști în resurse umane, descoperind potențiale direcții de carieră în companii locale și internaționale.
Una dintre noutățile acestei ediții este Academia de Carieră, o conferință dedicată dezvoltării profesionale, unde vor fi abordate subiecte precum: utilizarea inteligenței artificiale în marketingul digital;cariera în domeniul financiar și bancar; tendințele pieței muncii din Timișoara;pregătirea pentru interviul de angajare; cum poate fi folosit AI pentru a crește șansele de angajare.
Participarea la conferință este gratuită, pe bază de înscriere AICI.
Tot în cadrul evenimentului are loc I LOVE Tech Timișoara, o conferință dedicată profesioniștilor și pasionaților de tehnologie, unde vor fi prezentate tendințele actuale din IT și rolul inteligenței artificiale în transformarea industriei. Agenda completă este disponibilă AICI.
6 servicii de consiliere în carieră – discuții cu experți în resurse umane și sprijin în dezvoltare
Pe lângă oportunitățile profesionale și ocazia de a se conecta cu potențialii angajatori, vizitatorii vor avea șansa să acceseze cele 6 servicii de consiliere în carieră.
- Carieră în IT: Pentru cei care vor să înceapă o carieră în domeniul IT sau au deja experiență și își doresc mai mult.
- Mămici: din nou la Job: Perioada de tranziție poate fi una plină de satisfacții profesionale, dar și dificilă deoarece noile mămici trebuie să învețe cum să echilibreze responsabilitatea de la job cu cea de acasă.
- Reconversia profesională: Care este setul de skill-uri & calificări suplimentare sau complet noi pentru cei care vor să schimbe domeniului de activitate? Ce provocări pot apărea?
- Negocierea salarială: Care sunt cele mai bune strategii care pot fi aplicate în timpul negocierii salariale?
- CV Scoring: Participanții vor afla de la un specialist HR ce notă primește CV-ul și ce pași pot urma pentru a-l îmbunătăți.
- Kickstart your career: trainee, internship & entry level jobs. Alegerile făcute după terminarea studiilor pot dicta întreg parcursul profesional, așa că, e important ca deciziile să aibă la bază un plan de dezvoltare clar conturat.
Printre companiile care au confirmat prezența se numără: The Acces Group, AUMOVIO, Schaeffler Romania, Allianz Services, tbi bank, Hamilton, Deltatel, futurenet, Allianz Partners, Horizon Consulting, Fundatia Judeteana pentru Tineret Timis, Continental, Medici fara Frontiere, Neologis Medical, Prospera Consulting, CyberNest, Autonom, AJOFM Timis
Participarea la Angajatori de TOP Timișoara este gratuită în baza CV-ului Barcode.
Toate detaliile despre eveniment și înscriere pot fi găsite pe www.hipo.ro
